Galaţiul, cod roşu de şomaj

Miercuri, 21 August 2013 03:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
În condiţiile în care Galaţiul stă prost la capitolul de locuri de muncă înfiinţate, şi aici este vorba în principal în sectorul de producţie, nu este de mirare că numărul şomerilor creşte de la o lună la alta. Astfel, conform statisticii realizate de ANOFM, în cursul lunii iulie, în 37 de judeţe a crescut numărul şomerilor comparativ cu luna precedentă, Galaţiul ocupând locul 3 la nivel naţional, după judeţele Olt şi Vâlcea, cu 1.587 de persoane care au intrat în evidenţa AJOFM Galaţi. Spre deosebire de Galaţi, judeţul Brăila face parte din grupul cele 4 judeţe unde s-a înregistrat o scădere a numărului şomerilor, şi anume cu 87 de persoane. Nici la capitolul şomeri neindemnizaţi judeţul Galaţi nu stă mai bine, raportat la numărul total de şomeri, deşi cei mai mulţi dintre aceştia sunt beneficiarii ai Venitului Minim Garantat. Astfel, şi aici Galaţiul ocupă locul 3 pe ţară, cu un procent de 83,12% şomeri neindemnizaţi comparativ cu numărul total de şomeri înregistraţi oficial în evidenţele AJOFM Galaţi. În ceea ce priveşte creşterea numărului de şomeri în cursul lunii iulie comparativ cu luna precedentă, directorul executiv al AJOFM Galaţi, Cezar Năstase ne-a declarat următoarele: „În cursul lunilor iunie şi iulie au fost înregistraţi în evidenţele AJOFM Galaţi un număr de 2.000 de absolvenţi ai diferitelor forme de învăţâmânt, ceea ce explică creşterea numărului de şomeri”. Explicaţia directorului AJOFM Galaţi este una pertinentă, însă dacă în Galaţi s-ar înfiinţa noi locuri de muncă şi ar exista o strategie de atragere a investiţiilor, probabil numărul gălăţenilor care nu au un loc de muncă ar fi mai mic. Câţi şomeri mai are Galaţiul? Cifrele oficiale scot la iveală faptul că la data de 31 iulie în evidenţele AJOFM Galaţi era 18.505 de şomeri, din care 7.698 erau femei. Din cei 18.505 şomeri, doar 3.123 primeau indemnizaţie de şomaj, în timp ce 15.382 erau şomeri neindemnizaţi. Rata şomajului la nivelul judeţului Galaţi la data de 31 iulie era de 9,36%, aproape dublă faţă de valoarea ratei medii a şomajului înregistrate la nivel naţional, care a fost de 5,29%, în creştere faţă de luna precedentă. Şi la rata şomajului judeţul Galaţi ocupă un loc fruntaş la nivel naţional, şi anume locul 4, după judeţele Vaslui, Mehedinţi şi Teleorman.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu