Îngroziţi de „bubuiturile subterane”, ploaie, cutremure şi alunecări de teren

Marți, 01 Octombrie 2013 03:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
A trecut peste o săptămână de când fenomenele ciudate ce se petrec în comuna Slobozia Conachi, satul Isvoarele, nu încetează să se manifeste. Oficial, într-o săptămână în zonă au fost anunţate nouă cutremure, dar numărul „bubuiturilor subterane” resimţite de oameni e mult mai mare. În plus, până şi specialiştii de la Institutul de Fizică a Pământului veniţi sâmbătă să instaleze staţii de monitorizare au spus că nu e vorba doar de cutremure. Acum, după ce şi luni au fost zguduiţi de trei-patru ori, în localitate e panică. Ultimele patru „bubuituri” s-au înregistrat de duminică seara şi până de ieri la prânz dar doar trei ar fi fost oficial considerate cutremure. „Nu mai putem să trăim aşa, cu teamă. Nici nu am dormit noaptea aici, ci la mama. Ne e teamă că ne înghite pământul. Ei spun că sunt cutremure, dar nu e adevărat. Erau cutremure mici iar noi ne zguduim cu tot cu casele şi se aude ceva care ar fierbe sub pământ. Nu mai avem curaj să stăm noaptea în casă. Acum, că e şi ploaie şi vânt... dacă pleacă şi dealul şi vine peste case? Ne îngroapă de vii aici. Le cerem autorităţilor să facă ceva, să ne spună ce se întâmplă, că nu e doar cutremur”, spunea Anca Necula. În mai multe case crăpăturile se cască din ce în ce mai adânci iar tablourile au picat pentru a nu se ştie câta oară. „Am şi pereţii crăpaţi, am şi tabloul căzut... stau aşa, cu frică, nici nu am curaj să stau în casă, că am şi dealul în spate. Acu', că şi plouă, şi cu bubuielile astea, că nu sunt doar cutremure, îmi este groază să nu mor în casă îngropată de vie, spunea Dumitra Bostan. Şi la vecinii ei, Grigore şi Dumitra Mărgărit, pereţii s-au crăpat şi tablourile au căzut. „Ce să ne facem noi, bătrâni ca vai de noi? Unde să ne ducem noi?”, se plâng bătrânii. Sanda Gurău e plecată de la Galaţi şi s-a stabilit la Isvoarele, la părinţi. „Am vândut la Galaţi şi am băgat aici în casă şi uite ce nenorocire e! Nu o să mai avem unde sta”, spunea femeia plângând. În sat se simte panica. Oamenii ies pe la porţi sau se adună în mijlocul uliţei. Plâng şi cer ajutor autorităţilor. Sunt disperaţi. Le e teamă de ce e sub pământ, de ploaie, de alunecări de teren... Le e teamă de tot şi nu îndrăznesc să stea singuri în case. „Îmi e frică, maică! Am 76 de ani şi îmi e frică să nu mor singură în casă, îngropată. Stau în uliţă să văd lumea, spunea Vasilica Vasilache, plângând, sprijinindu-se de baston. Oamenii au luat-o în cete spre deal pentru a vedea dacă apar crăpături, dar, la câtă ploaie e acum, greu pot fi observate. Oamenii au început acum să se teamă că nici apa de izvor pe care o beau de o viaţă nu mai e bună. „Apa era albicioasă şi parcă era aşa, cu bule în ea, ca apa minerală. Aşa era apa de la izvor după bubuitura de dimineaţă. O fi fost şi cutremur, dar nu doar atât. Avea şi un gust aşa, acidulat... dar ştim noi ce o fi...”, spunea Mărioara Tânjală. Şi în Slobozia Conachi a început să se simtă fenomenul „bubuielilor” de sub pământ. Primarul Ion Neculau încearcă să liniştească lumea. „Am vorbit şi cu cei de la Institutul de Fizică a Pământului care au venit în sat. Mi-au spus că au nevoie măcar de 10 zile de date adunate ca să dea un răspuns”, spune primarul. Oamenii în sat spun că nu doar cutremurele sau alunecarea de teren ar fi de vină, ci şi sondele din apropiere, dar despre asta nicio autoritate nu poate spune nimic, încă. Ar urma să vină în zonă şi specialişti de la alte institute de cercetare din Bucureşti.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu