Investiţii de peste 4,7 milioane de lei în Parcul Rizer

 
Marți, 23 Aprilie 2013 03:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Primăria Galaţi a anunţat că mâine este programată conferinţa de închidere a proiectului prin care s-a reabilitat Parcul Rizer. Conform proiectului, în perioada septembrie 2011 – decembrie 2012 s-au executat lucrări de construcţii, instalaţii şi peisagistică în parcul sistematizat de arhitectul Rizer în anul 1858, cu o suprafaţă totală de 35.223 mp. În anul 1940, prin proiectul de sistematizare al profesorului arhitect Petrea Antonescu, obiectivul a căpătat denumirea de Parcul Rizer iar în 1940 au fost efectuate primele amenajări. Între anii 1964 şi 1965 au fost realizate lucrări de sistematizare. În timp, din cauza neîntreţinerii parcului, aleile s-au degradat până la inexistenţă, împrejmuirea a fost distrusă aproape în totalitate iar Grădina de Vară construită în anul 1965 a fost abandonată şi în final demolată în anul 2008 pentru ca pe amplasamentul acesteia să fie realizat sediul Muzeului de Arte Vizuale, deoarece, în anul 2007, 4.600 mp din centrul Parcului au fost concesionaţi Consiliului Judeţului în vederea construirii sediului Muzeului de Arte Vizuale. La ora începerii lucrărilor de reabilitare a parcului, sistemul de iluminat nu exista iar sistematizarea pe verticală era afectată în totalitate de intemperii şi de depunerile necontrolate de moloz şi deşeuri. Parcul nu avea un sistem propriu de canalizare şi alimentare cu apă. În urma execuţiei acestei lucrări, parcul beneficiază de 4.400 mp de alei pietonale, agora cu o suprafaţă de 78 mp, pentru desfăşurarea unor evenimente de grup sau individuale, două fântâni arteziene, platformă expoziţională cu o suprafaţă de 1.400 mp, zonă de recreere pentru vârstnici, zonă destinată plimbării persoanelor însoţite de câini, un amfiteatru cu o capacitate a gradenelor de 250 de locuri şi o scenă de 275 mp, platforme pe care sunt amplasate toalete ecologice şi tomberoane pentru deşeuri, 9 extensii pavate pentru amplasarea unor căsuţe de lemn, în vederea vânzării de îngheţată şi sucuri (spaţiile sunt conectate la reţelele de apă, electricitate şi canalizare). Cel mai important element al amenajării peisagistice a fost îmbogăţirea cu mai multe tipuri de arbori aclimatizaţi – tei, magnolii, ienuperi, oţetari, în total 645 de arbori şi arbuşti. De asemenea, a fost gazonată o suprafaţă de 17.815 mp. Parcul a fost echipat cu 196 de bănci din fontă şi lemn stratificat, 100 de coşuri de gunoi, 7 cişmele cu apă potabilă, 4 panouri informaţionale, 4 toalete ecologice şi rastele pentru biciclete. Noul gard al parcului a fost executat din soclu de beton şi panouri metalice de tip englezesc. Locurile de joacă pentru copii sunt dispuse pe toată suprafaţa parcului. S-au amplasat 115 stâlpi cu 250 de corpuri de iluminat, atât pentru alei cât şi pentru punerea în valoare a obiectivelor realizate. Parcarea auto este pavată carosabil, are o suprafaţă de 720 de mp şi este amplasată în punctul de acces dinspre strada Dimitrie Bolintineanu. Lucrările de reamenajare a Parcului Rizer au început în anul 2011, în baza unui proiect executat de SC Green Project SRL Iaşi, şi au fost încredinţate, în urma unei licitaţii, unui grup de firme cu lider de contract SC Pallegrini SRL. Valoarea contractului de lucrări s-a ridicat la 4.717.580,52 cei cu TVA. În cursul după-amiezii de ieri, când am fost noi în parc, lucrările nu erau finalizate în totalitate. În primul rând trebuie spus că spaţiul din centrul parcului unde urmează să se construiască Muzeul de Arte Vizuale strică tot aspectul. Nici nu vrem să ne gândim cum se va relaxa gălăţeanul în parc în zgomot de excavatoare şi praf când vor începe lucrările. Proiectul parcului, însă, este generos. E de remarcat numărul foarte mare de bănci, dar şi de coşuri de gunoi, lucru care va fi apreciat de vizitatori. Încă se mai lucrează prin unele zone iar în altele se reface ce s-a stricat deja, deşi nici măcar nu s-a dat în funcţiune. Nu vrem să fim cârcotaşi, dar nici nu putem să ne facem că nu vedem vopseaua coşcovită, rigolele nefinalizate sau faptul că la canisă se putea da dovadă de mai multă imaginaţie.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu