×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 253

„Marşul nemulţumirilor” va trece şi pe la partide

 
Miercuri, 23 Iunie 2010 17:24
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
În marşul lor de mâine spre Prefectură, pensionarii vor trece şi pe la PDL, PNL şi PSD ca să le mulţumească pentru pentru felul în care au votat moţiunea. Cel puţin aceasta este declaraţia lui Constantin Ciucă, liderul Asociaţiei Pensionarilor din România 2007. Acum rămâne de văzut modul în care bătrânii vor alege să-şi transmită mesajul, asta cu atât mai mult cu cât o delegaţie a Asociaţiei a fost în Parlament la momentul votului. Ciucă a mai făcut cunoscut că „marşul nemulţumirilor” va începe vineri, la 9.00, plecarea fiind din Parcul Şahiştilor, din Þiglina I, va ţine strada Brăilei, apoi Domnească, opririle fiind la sediile PDL, PNL şi PSD, după care, până la ora 12.00, protestatarii vor sta în faţa Prefecturii pentru a-şi face publice nemulţumirile legate de măsurile de austeritate care lor, cel puţin, le vor lua câte 15 procente din pensii. În cadrul unei conferinţe de presă, Ciucă a făcut public faptul că, în periplul lor, vor arăta ce mănâncă la masă un parlamentar şi un pensionar, asta tocmai pentru a se vedea diferenţa.

Pensionarii vor avea o armă - cutia milei

Tot din „arsenalul” marşului va face parte şi cutia milei, în care, pensionarii intenţionează să strângă banii care să le asigure drumul spre Parlamentul European, unde vor protesta dacă nici Curtea Constituţională nu le va face dreptate. De altfel, Ciucă a afirmat că vineri va fi şi prima zi de grevă a foamei, dacă magistraţii Curţii Constituţionale nu vor respinge măsurile de austeritate, considerate de bătrâni drept un genocid. Asociaţia lui Ciucă nu este la primul marş de acest gen, dar este pentru prima dată când bătrânii primesc dreptul de a mărşălui şi pe la partidele politice. Într-unul dintre marşuri pensionarii au încercat să forţeze intrarea pe strada în care se află sediul partidului de guvernământ, dar cei peste 100 de bătrâni s-au izbit de cordonul jandarmilor. De fiecare dată când s-au făcut astfel de marşuri, pensionarii au pornit din parc mai puţini, dar pe drum s-au strâns în jur de 100. Acum rămâne de văzut câţi vor fi vineri.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu