Muncitori pakistanezi acuzați de vandalizarea unei secții de la Spitalul de Urgenţă din Brăila Recomandat

Marți, 23 Iunie 2020 14:22
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

41 de cetăţeni din Pakistan, angajaţi ca muncitori ai unei societăţi comerciale cu sediul în Galaţi, au fost internaţi, în urmă cu aproape două săptămâni, la Spitalul de Urgenţă din Brăila, în urma confirmării lor cu infecția COVID-19. Din fericire, toţi sunt asimptomatici. S-a crezut iniţial că va fi o problemă uşor de rezolvat. S-au creat şi condiţiile necesare unei internări optime într-un spaţiu nou al spitalului şi cu un meniu conform credinţei musulmane, diferit de cel preparat în mod obişnuit la spital.

Dar toate eforturile au fost în zadar, deoarece aceştia au creat pagube în secția unde sunt internaţi. „Au distrus plasele de la geamuri, au fumat în interior, au agresat cadrele medicale, care acum intră cu teamă. Poate că în viitor vom face şi cursuri de apărare pentru cadrele medicale, pentru a evita astfel de cazuri. Din ce am aflat de la spital, aceştia au aruncat cu mâncare în cadrele medicale, în asistente şi infirmiere, mai nou au fumat şi în saloane şi s-a declanşat şi sistemul de alarmă de stingere a incendiilor. Vom face o scrisoare către firma angajatoare, firma din Galaţi, cu un raport foarte clar şi asupra stricăciunilor, vom trimite şi o scrisoare către Ambasada Pakistanului în România. Nu mi se pare corect ca un corp nou de clădire, construit cu banii contribuabililor români, să fie vandalizată aşa“, a precizat Francisk Chiriac, preşedintele CJ Brăila.

A fost cerut şi ajutorul poliţiei şi al jandarmilor în acest caz. „Am fost înştiinţaţi cu privire la faptul că la Spitalul Judeţean există o stare de tensiune creată de către mai mulţi pacienţi. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii pentru a preveni escaladarea vreunui conflict şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice. La acest moment se continuă verificările şi urmează a fi luate măsurile legale în consecinţă“, a precizat insp. pp. Laura Belciugan, IPJ Brăila. Se așteaptă ca în câteva zile, după ce li se vor negativa testele, pacienţii problemă să poată fi externaţi și să se stabilească care este exact valoarea pagubelor.

Firma la care sunt angajați muncitorii condamnă faptele acestora

Firma din Galaţi la care sunt angajați muncitorii condamnă, prin intermediul unui comunicat de presă, faptele acestora și, legat de daunele provocate spitalului, își exprimă întreaga disponibilitate de a contribui la remedierea stricăciunilor provocate de aceștia. Redăm în continuare comunicatul integral al societății comerciale în cauză: „SC TANCRAD SRL Galați condamnă ferm modul în care cetățenii pakistanezi, internați în Spitalul Județean de Urgență Brăila, s-au comportat, provocând distrugeri și comportându-se incalificabil cu personalul medical. Încă de la internarea angajaților, am colaborat cu autoritățile locale și conducerea spitalului, reprezentanții firmei purtând numeroase discuții cu cetățenii pakistanezi. Din păcate, aceștia nu au fost receptivi, refuzând să înțeleagă că sunt obligați să respecte legile statului român și inclusiv, cele mai elementare norme de conviețuire socială.

Ne-am fi bucurat ca Ambasada Republicii islamice Pakistan să se implice în această situație de netolerat, ținând cont că angajații au continuat să sfideze legile statului român și după încercările noastre de a îi face să înțeleagă că încalcă legea. Ne-am confruntat cu indisciplina acestor angajați și înainte de a fi infectați cu noul coronavirus, fapt care a și dus la existența focarului în campusul Vădeni. Au părăsit locația fără acordul firmei, ignorând regulamentul intern. Suntem convinși că instituțiile abilitate își vor face datoria și îi vor trage Ia răspundere pe cei vinovați. Cum am făcut mereu, ne oferim tot sprijinul pentru soluționarea problemei!

Legat de daunele provocate spitalului de către cetățenii pakistanezi, societatea noastră își exprimă întreaga disponibilitate de a contribui la remedierea stricăciunilor provocate de aceștia, deși răspunderea materială conform legii, le aparține în exclusivitate. În această perioada extrem de dificilă pe care o traversăm, personalul medical merită un respect mult mai adânc și o prețuire sinceră, fapt pentru care ne exprimăm regretul față de situația de neîngăduit creată de cetățenii pakistanezi“.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu