NUP pe bandă rulantă la dosarele penale privind alegerile locale şi referendum

Miercuri, 21 Noiembrie 2012 02:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Plângerile penale depuse de formaţiunile politice sau de diverse persoane fizice au primit în bloc neînceperea urmării penale sau soluţii de clasare vizavi de presupusele fraude comise la alegerile locale din vara lui 2012 şi referendumul pentru demiterea preşedintelui României. Astfel, la alegerile locale, din cele 15 dosare penale deschise la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, opt au primit deja neînceperea urmăririi penale, după cum ne-a declarat prim procurorul adjunct Violeta Păun. Situaţia amintită este cel puţin ciudată, în condiţiile în care au existat destule cazuri ce ar fi impus trimiterea în judecată a unor persoane în urma celor petrecute la alegerile locale. Este suficient să amintim incidentul de la secţia de votare nr. 26 din Galaţi, unde s-a constatat la un moment dat lipsa a 182 de buletine de vot, iar procesul de votare a fost suspendat preţ de mai multe ore. Deşi până la urmă s-a declarat că totul a fost o neînţelegere, incidentul avea conotaţii penale, cel puţin sub aspectul neglijenţei de care s-a dat dovadă în manipularea buletinelor de vot şi a supravegherii procesului de votare. Şase dosare au fost clasate din lipsă de probe Scenariul se repetă şi în privinţa referendumului. Poliţiştii întocmiseră iniţial patru dosare penale în baza unor reclamaţii făcute la 112, ce vizau tentative de împiedicare a votului. Trei dintre ele nu s-au confirmat în urma verificărilor efectuate de poliţişti, în schimb a patra s-a finalizat cu un dosar penal pentru împiedicare prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum. Asta după ce o doamnă din municipiul Galaţi, care a mers să voteze, a constatat că în dreptul numelui său deja era semnat, ceea ce însemna că cineva votase în locul său. Prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi ne-a precizat că şase dosare au fost clasate, iar alte două au primit neînceperea urmăririi penale. În momentul de faţă mai sunt în lucru trei dosare privind presupuse fraude electorale la referendum şi alte cinci cu privire la incidentele de la alegerile locale, însă este greu de crezut că acestea se vor finaliza cu trimiteri în judecată, ţinând cont de ce s-a întâmplat până acum.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu