O tornadă a distrus zeci de case la Drăguşeni şi Ghingheşti

Luni, 27 Mai 2013 03:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
O furtună puternică a căzut ca un trăznet, vineri, peste localităţile Drăguşeni şi Ghingheşti şi a făcut prăpăd. Cel puţin 30 de case au rămas fără acoperiş iar alte câteva au fost distruse cu totul. În jur, bucăţi din acoperişurile caselor distruse au fost luate de furtună, pe care toţi martorii o descriau ca pe o tornadă din cele văzute la televizor, şi aruncate peste tot pe câmp. Furtuna a scos zeci de salcâmi din rădăcini, a distrus stâlpi din beton de înaltă tensiune, a rupt bucăţi din garduri, chiar dacă aceştia erau din beton. Oamenii au crezut că ăsta e sfârşitul. De suferit nu au avut doar casele vechi, care au fost puse la pământ, ci şi acoperişurile locuinţelor noi, abia construite. Familia Istrate şi-a terminat casa abia acum, după ce soţia şi soţul au muncit 10 ani în Italia. Terminaseră totul. Mai aveau de zugrăvit pe exterior, numai că tornada le-a luat nu doar acoperişul, ci şi primul etaj. „A zburat acoperişul de pe casă şi primul etaj. Până şi stâlpul de beton l-au scos din pământ. Resturile au fost aruncate şi la şase kilometri pe câmp, iar o parte dintre salcâmi au fost retezaţi. Şi abia terminasem...”, spunea Leontina Istrate. Familia ei este singura care are asigurare pe casă. Celelalte 30 de case care nu mai au acoperiş sau chiar nici pod sunt vechi şi neasigurate. Localnicii s-au crucit că au ajuns să vadă la ei în sat ceea ce văzuseră doar la televizor. „A fost o  o tornadă ca acelea de la televizor. Eu am 65 de ani şi aşa ceva aici nu am văzut. S-a făcut un vârtej negru şi a rupt tot ce i-a ieşit în cale. Prăpăd a fost. Nu vedeţi că şi pomii i-a retezat, de parcă i-a tăiat cu drujba?”, spunea şi Ion Manole. Unii localnici s-au ales nu doar cu locuinţele făcute praf, dar şi cu afacerile distruse. „Eu aveam 80 de stupi, pe program european. Tornada mi-a aruncat 60 pe câmp. Şi acum venea evaluarea, nici nu ştiu ce o să fac”, se plângea Alexandru Talabă. Prăpăd a fost şi la Ghingheşti, un cătun lângă Drăguşeni. Un localnic era cât pe ce să moară între resturile acoperişului casei. „Pe mine m-a prins în casă. S-a rupt acoperişul şi mi-a căzut în cap. M-au scos oamenii din moloz”, spunea Ionel Fluture. El şi familia lui sunt la limita subzistenţei. Nu numai că nu mai au acoperiş, curent electric, dar nu mai aveau nimic de mâncare. „Mi-a adus o vecină o bucată de mămăligă şi ouă, altfel...”, spunea bărbatul. Nu doar sătenii cred că i-a lovit tornada, ci şi prefectul judeţului, care a trecut prin zona afectată ca să evalueze pagubele. „Numai la Drăguşeni avem 29 de case afectate, unele distruse chiar, şi evaluăm şi cătunul de lângă. A fost o furtună puternică, o tornadă, fenomen extrem de rar la noi. Vom evalua situaţia şi vom vedea cum vom reuşi să ajutăm oamenii să îşi refacă locuinţele”, a spus prefectul Emanoil Bocăneanu. Acum oamenii s-au refugiat pe la rudele pe care tornada le-a ocolit şi speră să fie ajutaţi să îşi reconstruiască locuinţele. Mulţi sunt atât de săraci că singuri nu au nicio şansă să mai aibă un acoperiş deasupra capului.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu