Pacient găsit spânzurat în secția ATI COVID de la Spitalul Județean Galați (VIDEO) Recomandat

Joi, 03 Decembrie 2020 14:23
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Poliţia a fost sesizată, în această dimineaţă, la ora 06.10, de medicul de gardă al secţiei de Reanimare, din Spitalul Judeţean Galaţi, cu privire la faptul că un bărbat, de 68 de ani, pacient în secţia respectivă, a fost găsit spânzurat, personalul medical efectuând manevre de resuscitare, dar fără succes. Circa 100 de minute s-a încercat resuscitarea bărbatului.

Acesta era internat de pe data de 17 noiembrie şi dădea semne de însănătoşire, urmând ca astăzi să fie transferat într-o secţie de infecţioase. Poliţiştii au mers imediat la fața locului, unde au făcut primele verificări, şi au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă, în cauză urmând a fi desfăşurate activităţi pentru stabilirea împrejurărilor concrete în care s-a produs incidentul.

Vezi declarația managerului Spitalului Județean Galați, Alina Dobrea, în VIDEO-ul de mai jos! ↓↓↓

Media

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu