Parţialele localelor de după miezul nopţii i-au dat câştigători pe Marius Stan şi Daniel Ţuchel

Luni, 11 Iunie 2012 03:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Conform numărătorii parţiale ale partidelor locale, care au intrat în cursa alegerilor având candidaţii cu cele mai mari şanse de reuşită, Marius Stan era dat ca fiind noul primar al Galaţiului. Încă de la închiderea secţiilor de vot PSD a estimat că nu va avea date parţiale înaintea primelor ore ale dimineţii de luni.

Liderul liberalilor, ministrul delegat al Administraţiei, Victor Paul Dobre ne-a oferit parţialele lor. Liberalii au intrat în cursele pentru primăria Galaţi şi Tecuci cu Marius Stan, respectiv Daniel Ţuchel. Dobre ne-a declarat că până la 12 noaptea, conform numărătorii paralele câştigaseră în majoritatea secţiilor din Galaţi, precum şi a celor din Tecuci. „Deocamdată ştim că în circa 80 de secţii am câştigat pe municipiu Galaţiul, Tecuciul cu Ţuchel” la care se adăugau şi câteva localităţi din judeţ, printre care Suhurlui, Gohor ş.a.

Conform altor surse, rezultatele oferite de Dobre se verificau.

Din partea APP şi a candidatului independent pentru primăria Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco nu existau încă rezultate parţiale.

Conform datelor oferite de prefectură, prezenţa la urne în judeţul nostru după închiderea secţiilor de vot a fost de: 53,59 % (media pe ţară situându-se la 56,39 %), Galaţiul clasându-se ca prezenţă la vot pe locul 36 la nivel naţional, cu 59, 04 % în mediul rural, (media pe ţară 65,30 %), locul 36 iar în urban 49,86 % (media pe ţară 49,88%), plasând urbanul la nivel naţional pe locul 27.


Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu