×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 296

Peste 120 de şcoli fără autorizaţie sanitară şi două licee cu probleme

 
Vineri, 31 Mai 2013 03:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
În judeţul Galaţi sunt zeci de grădiniţe sau şcoli cu spaţii improprii iar finanţările de la bugetele locale sunt aproape inexistente pentru remedierea problemelor cu care acestea se confruntă. Cele mai mari probleme se află, ca de cele mai multe ori, în mediul rural, unde apa curentă lipseşte sau e nepotabilă, există infiltraţii pluviale, lipsesc dotările sanitare sau anumite spaţii sunt foarte degradate. În astfel de situaţii se află aproape 130 de unităţi de învăţământ din judeţul nostru. În ciuda acestor aspecte menţionate, alocările de bani sunt insuficiente şi în destule cazuri acestea sunt aproape inexistente.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, din totalul sumelor solicitate de unităţile şcolare pentru investiţii, au fost alocate doar 16%, iar pentru lucrări de reparaţii curente, din totalul sumelor solicitate, au fost alocate 20%.
„Ca o caracteristică generală se observă că, în mediul rural, alocaţiile pentru reparaţii curente şi igienizări sunt foarte mici sau chiar nule, unităţile de învăţământ trebuind să efectueze aceste lucrări cu personalul existent în şcoală. Tot în mediul rural, o serie de unităţi şcolare afirmă că nu au făcut propuneri de sume pentru lucrări de reparaţii întrucât cei de la primărie refuză astfel de adrese, pe motiv că oricum nu sunt bani (Priponeşti, Tuluceşti, Nicoreşti)”, se arată într-o informare prezentată Prefecturii de către conducerea ISJ Galaţi. Documentul mai arată că în municipiul Galaţi lucrările de reparaţii şi investiţii nu mai sunt evidenţiate în bugetele unităţilor şcolare. Aceste cheltuieli intră doar în grija Primăriei. Pe de altă parte, unele unităţi şcolare reclamă faptul că nu sunt înştiinţate asupra lucrărilor ce urmează a se efectua şi nici asupra sumelor alocate.
„O problemă deosebită este la Colegiul Tehnic «Radu Negru» Galaţi, care din iarnă riscă să nu aibă căldură. Unitatea şcolară a fost înştiinţată de Spitalul de Pneumoftiziologie că nu sunt bani pentru reparaţia centralei termice la care este racordată şi unitatea de învăţământ. Deşi sunt începute cu finanţare iniţială pe HG, pentru o serie de obiective de investiţii nu au fost alocate sume pentru finalizarea acestora”, explică Laura Marin, inspectorul şcolar general. De asemenea, cu o problemă se confruntă şi Colegiul Naţional „Al.I.Cuza” deoarece riscă să rămână fără sediu - cu toate că se plătesc sume foarte mari pentru chirie pentru clădirea care a fost retrocedată în 2007, în luna iulie contractul va înceta. 
În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural unde au fost prezentate aceste probleme, directorul Vasile Pârlog a spus că se vor face demersuri pentru rezolvarea lor, solicitând totodată conducerii ISJ o estimare a costurilor.
„Vom vedea cum vom discuta cu autorităţile locale pentru a încerca să forţăm puţin lucrurile şi să vedem ce soluţii avem. După aceste informaţii am putea avea o imagine completă asupra problemei”, a spus Pârlog.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu