Preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea: "DJ251 va fi o alternativă modernă pentru DN25 Galaţi-Tecuci" Recomandat

Joi, 20 Septembrie 2018 15:31
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Drumul Judeţean 251 Smârdan - Slobozia Conachi - Cudalbi - Valea Mărului - Matca va fi reabilitat şi modernizat în urma unei investiţii de aproximativ 14 milioane de euro, anunţă, într-un comunicat de presă, Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi. Licitaţia a fost câştigată de Asocierea S.C Tancrad S.R.L Galaţi - S.C Citadina 98 S.A Galaţi şi S.C Lemacons S.R.L Galaţi, iar valoarea contractului este de 63.435.554 de lei, cu TVA inclus. Fondurile au fost obţinute în cadrul Pogramului Operaţional Regional 2014 - 2020.

În cadrul proiectului vor fi realizate piste de bicicletă, trotuare şi rampe de acces, staţii de transport public şi elemente suplimentare destinate siguranţei circulaţiei: parapeţi de tip semigreu şi greu, marcaje şi indicatoare rutiere şi stâlpi de iluminat cu panouri fotovoltaice. Perioada de execuţie este de 24 de luni de la momentul în care este emis ordinul de începere a lucrărilor.

"Este un proiect major de reabilitare şi modernizare a 28 de km de pe DJ251, un drum intens tranzitat. Este un proiect complex care presupune consolidarea fundaţiei drumului, modernizarea părţii carosabile şi a tuturor podurilor şi podeţelor de pe traseul drumului, realizarea a peste 12 km de şanţuri betonate şi folosirea unei mixturi asfaltice cu polimeri, care întârzie apariţia fisurilor, are un grad crescut de rezistenţă la variaţiile extreme de temperatură şi reduce zgomotul din trafic. La finalul proiectului, DJ251 va fi o alternativă modernă pentru DN25 Galaţi-Tecuci. Nu este singurul proiect de modernizare a infrastructurii judeţene pe care îl vom implementa. Suntem aproape de finalizarea procedurilor de achiziţie publică pentru reabilitarea şi modernizarea a încă 51 de km de drum judeţean", a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu