Primăria cumpără toalete modulare la preţ de garsonieră Recomandat

Marți, 22 Mai 2018 17:20
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Dacă gălăţenii mai aveau anumite dubii cum că oraşul nostru nu se poziţionează la nivelul unui oraş european, din punct de vedere al investiţiilor, iată că municipalitatea demontează orice astfel de dubiu şi achiziţionează zeci de toalete publice la un preţ record, per bucată. Este vorba despre un număr de 40 de toalete modulare care costă aproximativ jumătate de milion de euro. Printr-un exerciţiu simplu de matematică reiese că o toaletă costă aproximativ 12.500 de euro, adică preţul unei garsoniere dintr-o zonă periferică a oraşului.
Informaţiile despre preţul acestor toalete ne-a parvenit prin intermediul unui comunicat de presă al municipalităţii în care se arată că "În urma licitaţiei pentru contractul «Achiziţie şi montaj toalete publice» a fost declarat câştigător ofertantul Agoiser Construcţii Civile şi Industriale S.R.L. Valoarea contractului este de 1.998.330 lei". Potrivit informaţiilor obţinute de la biroul de presă al primăriei, suma este fără TVA ceeea ce înseamnă că valoarea totală, inclusiv TVA, este de 2.378.012 lei, ceea ce înseamnă puţin peste 500.000 euro. Municipalitatea precizează că numărul minim de toalete achiziţionate se ridică la 20 de bucăţi. Pornind de la premisa de bună credinţă că de aceşti bani va fi achiziţionat şi montat numărul maxim de toalete prevăzut de contract, adică 40, la o simplă împărţire rezultă că o toaletă modulară va costa aproximativ 12.500 de euro.
Bineînţeles că aceste toalete noi, modulare, nu se compară cu cele vechi din punct de vedere al dotărilor, iar diferenţa o face si racordarea acestora la sistemul public de canalizare, însă indiferent câte dotări ar avea o astfel de toaletă, preţul este unul exagerat. "Acestea (n.r. - toaletele modulare) vor fi racordate la sistemul public de canalizare şi sunt dotate cu lavoar şi dispozitiv electric pentru producerea apei calde, uscător de mâini, closet cu sistem de autocurăţare (igienizare) automatizată, alarmă în caz de vandalizare", se specifică în comunicatul municipalităţii,
Primele 10 locaţii unde se vor monta aceste toalete sunt, potrivit Primăriei, parcurile gălăţene: "În perioada următoare vor fi instalate primele 10 toalete în următoarele locaţii: Parcul Unicom, Parcul Libertăţii, Parcul Rizer, Bariera Traian, Parc Gheorghe Asachi, Parc aferent Turn TV, Parc Viva, Parc Ţiglina I (şahişti), Casa de Cultură a Sindicatelor şi Grădina Publică".
Investiţia este una bună, suma este una cam mare. De curând Primăria a demarat lucrări de reabilitare a scuarului din strada Brăilei, unde, potrivit municipalităţii, se vor planta plante perene pentru a face economie şi pentru a folosi banii daţi pentru panseluţele schimbate anual în alte proiecte. Nu rămâne decât să ne întrebăm dacă din banii rămaşi de la panseluţe ne-am pricopsit cu toalete de lux în Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu