Problema furnizării căldurii şi apei calde, rezolvată temporar

Miercuri, 09 Noiembrie 2011 02:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Pericolul ca locuitorii Galaţiului să rămână fără apă caldă şi căldură a trecut, dar acesta va putea reapărea oricând, şi asta din cauza condiţiilor impuse de Romgaz Mediaş celor de la Electrocentrale Galaţi pentru furnizarea debitului necesar de gaze naturale. Este vorba de condiţiile stabilite în cadrul întâlnirii care a avut loc ieri dimineaţă între reprezentanţii conducerii Electrocentrale şi cei ai Romgaz Mediaş, care au fost prezenţi la Galaţi. Reamintim că duminică, directorul Electrocentrale Galaţi, Eduard Urbanschi, a anunţat faptul că Romgaz a reziliat contractul încheiat cu Electrocentrale şi că va furniza gaze naturale doar până pe 9 noiembrie, condiţionând continuarea livrării de achitarea datoriei de 13 milioane de lei şi de plata în avans a cantităţii de gaze naturale care ar urma să fie consumate în cursul unei luni.
Condiţii stricte de plată

Iulian Aramă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Electrocentrale, ne-a declarat că între cele două părţi nu a fost semnat un nou contract care să prevadă condiţiile de furnizare a gazelor naturale. „În urma discuţiilor purtate s-a stabilit ca furnizarea cantităţii de gaze naturale să se facă lunar, pe bază de comandă în care să se prevadă ce cantitate va fi furnizată în următoarele 30 de zile. Într -un anumit anumit număr de zile de la data când a fost făcută comanda, Electrocentrale trebuie să achite contravaloarea cantităţii de gaze naturale comandate, altfel cei de la Romgaz vor dispune sistarea”, ne-a declarat Iulian Aramă. Acesta ne-a mai declarat că Electrocentrale a mai achitat 4 milioane din cele 13 milioane datorate către cei de la Romgaz şi a precizat că valoarea medie a unei facturi lunare transmisă către Romgaz ar putea fi cuprinsă între 10 şi 18 milioane de lei.
„Ce soluţii? Nu am soluţii!”

A fost răspunsul dat reprezentanţilor mass-media în cadrul conferinţei de presă susţinute ieri de primarul Dumitru Nicolae, atunci când acesta a fost întrebat dacă are vreo soluţie în cazul în care negocierile dintre Electrocentrale şi Romgaz ar eşua şi începând cu data de 9 noiembrie oraşul ar rămâne fără apă caldă şi căldură. „Ce soluţii să am? Nu am soluţii! Să dea guvernul Boc bani! Şi aşa oraşul Galaţi este discrimat de cei de la putere şi ne-au dat doar 5 miliarde de lei vechi pentru subvenţii pentru căldură, în timp de la alte oraşe, cum sunt Arad, Oradea, Bacău, s-au dat mai mulţi bani decât au solicitat. În fiecare iarnă, de ani întregi, aud acelaşi lucru, şi anume că se întrerupe furnizarea căldurii din cază că nu sunt bani”, a mai declarat primarul Dumitru Nicolae. Prefectul Galaţiului, Paul Florea, ne-a declarat că a purtat ieri o discuţie cu primarul Dumitru Nicolae pe marginea problemei căldurii, urmând ca discuţiile să continue şi în cursul zilei de sâmbătă.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu