Programul celor trei zile de sărbătoare închinate Sfântului Apostol Andrei, în Arhiepiscopia Dunării de Jos Recomandat

Sâmbătă, 27 Noiembrie 2021 20:13
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În fiecare an, sărbătorile închinate ocrotitorului spiritual al oraşului Galaţi şi al Arhiepiscopiei Dunării de Jos – Sfântul Apostol Andrei, încreştinătorul poporului român şi protector ceresc al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe strămoşeşti, reprezintă un prilej de mare bucurie duhovnicească pentru toţi slujitorii şi credincioşii Eparhiei Dunării de Jos.

În acest an, programul prilejuit de sărbătoarea închinată Sfântului Apostol Andrei, va consta în săvârşirea Sfintei Liturghii la Catedrala Arhiepiscopală, în ziua de duminică, 28 noiembrie 2021, începând cu ora 9.00, respectiv a slujbei Privegherii în ziua de 29 noiembrie 2021, de la ora 17.00, iar în ziua hramului, marţi, 30 noiembrie 2021, oficierea Sfintei Liturghii, începând cu ora 9.00.

Din ziua de 28 noiembrie 2021, de la ora 8.30, şi pe parcursul celor trei zile de sărbătoare, credincioşii se vor putea închina la Sfintele Moaşte ale Sfântului Apostol Andrei, ale Sfântului Cuvios Ioan Casian şi ale unor sfinţi tămăduitori, aşezate pe baldachinul special amenajat în proximitatea Catedralei Arhiepiscopale, pentru care s-au luat din timp toate măsurile de distanţare fizică şi de respectare strictă a normelor igienico-sanitare în vigoare, prin contribuţia preoţilor şi a voluntarilor, a transmis biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jo

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu