RAR: Aproape un sfert din maşinile controlate în trafic prezentau pericol iminent de accident

 
Joi, 18 Februarie 2016 00:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Registrul Auto Român a verificat tehnic în trafic, pe parcursul anului trecut, 1.230 de vehicule în judeţul Galaţi. În urma controalelor, inspectorii RAR au descoperit că 23,58% (290) dintre vehiculele controlate prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecţiunilor majore la sistemul de frânare şi la direcţie. În aceste situaţii una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice la reprezentanţele Registrului Auto Român.
Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor şi remorcilor oprite, 62,19% au prezentat diferite probleme tehnice sau legate de acte iar 59% au fost respinse pentru că au fost considerate neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere (inspectorii RAR au constatat proasta funcţionare a instalaţiei electrice de iluminare şi semnalizare, defecţiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a şasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcţie sau în articulaţiile punţilor faţă şi spate).
Din totalul vehiculelor verificate, 2,2% au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice (dovada de efectuare a ITP expirată, dovezi de efectuare a ITP false).
În urma analizei emisiilor poluante, la 14,47% dintre autovehiculele verificate inspectorii RAR au constatat depăşirea nivelului maxim admis.
La nivelul întregii ţări, Registrul Auto Român a verificat tehnic în trafic, în anul 2015, 81.702 vehicule. Dintre aceste vehicule, aproximativ 27% au fost mai vechi de 15 ani, 32,35% aveau între 11 şi 15 ani, iar 12,34% aveau între 9 şi 10 ani. Au fost oprite şi vehicule mai noi: 4,74% aveau între 1 şi 3 ani şi 24,04% între 4 şi 8 ani.
Procentajul de respingere în funcţie de vechime arată că 63,07% dintre vehiculele mai vechi de 15 ani au prezentat diferite neconformităţi, faţă de 48,01% dintre cele cu vârsta cuprinsă între 6 şi 8 ani sau 28.47% la cele mai noi de 3 ani.
În urma controalelor mixte desfăşurate în judeţul Galaţi de către Registrul Auto Român şi Poliţia Rutieră, pe parcursul anului 2015 au fost aplicate 200 de sancţiuni şi au fost reţinute 162 de permise de conducere şi 595 certificate de înmatriculare.
Directorul general al Registrului Auto Român, George-Adrian Dincă, menţionează că rezultatele controalelor desfaşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte R.A.R. – Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu