Scandalul diplomelor false: Gălățeancă bănuită că a falsificat diplome şi adeverinţe Recomandat

Joi, 14 Februarie 2019 17:14
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Poliţiştii gălăţeni fac cercetări într-un caz, început în septembrie anul trecut, pornit de la faptul că o tânăra de 33 de ani, din Galaţi, ar fi lucrat în calitate de medic la un mare spital din Anglia. Pe un site de socializare, tânăra îşi postase poze, pe care ulterior le-a şters, din care reieşea că lucrează ca medic, aşa cum scria şi rubrica dedicată pentru loculul de muncă, încă din 2016. "Sesizarea a fost făcută în luna septembrie 2018 de un reprezentant al unui Birou de Traduceri Legalizate din municipiul Galaţi, birou la care s-ar fi prezentat o femeie de 33 de ani din municipiu şi ar fi solicitat traducerea mai multor documente, printre care o diplomă de licenţă eliberată de o Facultate de Medicină din cadrul unei universităţi bucureştene. În urmă sesizării, poliţiştii au deschis dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, dosar în care a fost dispusă începerea urmăririi penale «în rem» şi în care se efectuează cercetări în continuare sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi", a declarat cms. şef Gabriela Costin, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi.

15Diplome pagina ziar full

Cum printre actele falsificate se numără şi o adeverinţă care ar fi fost emisă de Colegiul Medicilor Galaţi, care îi dădea drept de liberă practică, reprezentanţii gălăţeni ai Colegiului au făcut şi ei verificări. "La nivelul Colegiului Medicilor din judeţul Galaţi s-au verificat bazele de date la nivelul medicilor, atât baza veche, cât şi baza nouă, şi nu figurează nicio persoană cu numele menţionat. Deci de la noi nu s-au eliberat nici copii, nici adeverinţe de liberă practică. De asemenea, s-au verificat şi celelalte arhive, cu privire la eliberarea altor adeverinţe sau acte cu acest nume şi nu există nicio înregistrare pe acest nume. Deci, probabil, documentul prezentat care, din ce am înţeles are antetul Colegiului Medicilor Galaţi, este un fals", a declarat dr. Mihai Polinschi, vicepreşedintele Colegiului Medicilor Galaţi, care a explicat şi faptul că "diplomele sunt mai greu de falsificat, adeverinţa, ca oriunde, este mai uşor de falsificat, mai ales că au doar un antet, o ştampilă şi o semnătură".

Se pare că tânăra nu ar fi nici măcar asistent medical, aşa cum s-a bănuit ulterior, cel puţin nu unul care a studiat şi a primit drept de liberă practică în Galaţi. "La noi, în bazele de date, în care sunt înscrişi toţi asistenţii medicali din judeţul Galaţi, nu figurează o astfel de persoană. Această persoană nu există în bazele noastre de date, nu a profesat niciodată înregistrată în registrul unic al asistenţilor medicali, cu diplomă legal obţinută sau cu aviz de liberă practică în judeţul Galaţi. Este posibil că această persoană să fi făcut o şcoală de asistenţi în alt judeţ, dar acest lucru îl poate spune conducerea judeţului respectiv. Nici un asistent medical, posesor al unui titlu legal de la o şcoală autorizată de pe teritoriul ţării noastre, nu poate lucra cu contract de muncă sau de voluntariat fără să obţină adeverinţă de la Ordinul Asistenţilor", a declarat Daniela Artimof, preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMMR) Galaţi.

Numele tinerei apare şi pe un site de actori şi modele, dar de pe unul dintre profile au fost şterse toate informaţiile legate de ocupaţiile sale "medicale".

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu