Soarta noului Contract Colectiv de Muncă de la Combinat, la mâna angajaţilor!

Luni, 14 Noiembrie 2011 02:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Preşedintele Sindicatului Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor, Gheorghe Tiber, a prezentat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, scenariul privitor la modul în care ar urma să decurgă lucrurile în ceea ce priveşte negocierea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM) pe anul 2012, care ar trebui să înceapă pe 15 noiembrie. Liderul Solidarităţii a spus că şansele ca negocierile să înceapă pe data de 15 noiembrie ar fi cam de 0,1%, explicând că acest lucru este cauzat de faptul că noua Lege a dialogului social impune reguli noi de participare la negocieri. Deoarece legea a intrat în vigoare de câteva luni, sindicatele nu au avut timpul necesar să parcurgă paşii prevăzuţi de noua lege, astfel că niciunul din sindicatele de la Combinat nu a obţinut reprezentativitate în noile condiţii, şi anume aceea de a avea ca membri jumătate plus unu din numărul de angajaţi.
„La ora actuală niciun sindicat nu are reprezentativitate conform noii legi. Pentru a putea participa la negocieri există, în aceste condiţii, varianta ca sindicatele să participe la negocieri fiind mandatate de federaţiile sindicale reprezentative la care sunt afiliat , şi aici ar fi vorba de federaţiile Solidaritatea Virgil Săhleanu, FSS Metarom şi Solidaritatea Metal. În cazul în care nici această variantă nu va fi posibilă, atunci la negocieri vor participa reprezentanţii salariaţilor, care trebuie desemnaţi de către jumătate plus unu din numărul de angajaţi ai Combinatului în cadrul unei adunări generale”, a declarat liderul Sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber.

O lege care dă peste cap negocierile

Liderul sindicatului Solidaritatea a declarat că este imposibil ca pe data de 15 noiembrie, când reprezentanţii conducerii au anunţat că vor invita pe cei care pot reprezenta legal interesele salariaţilor la negocieri , vreunul din sindicate să prezinte dovada că deţine reprezentativitate conform noii legi. Cât despre participarea sindicatelor la negocieri în baza mandatelor date de federaţiile reprezentative la care acestea  sunt afiliate, Gheorghe Tiber susţine că Executivul nu a dat încă actul normativ care să prevadă care sunt sectoarele de activitate care vor lua locul ramurilor , iar în aceste condiţii este imposibil  să se apeleze la acest mod de negociere.
„În cadrul întâlnirii de acum câteva zile pe care am avut o cu reprezentanţii conducerii, atât eu cât şi Costică Harnagea, liderul Forum, şi Costică Popa, viceliderul UTSL, am propus ca, de comun acord cu administraţia, să începem negocierile pe 1 decembrie, pentru a aştepta ca până atunci să se adopte actul normativ legat de stabilirea sectoarelor de activitate. Cei de la FSS s-au împotrivit şi nu au fost de acord cu această variantă pentru că nu doresc ca eu să particip la negocieri. În aceste condiţii, singura variantă care mai poate fi luată în calcul este ca negocierile să se facă cu reprezentanţii salariaţilor, care trebuie aleşi de jumătate plus unu din numărul de angajaţi ai Combinatului în cadrul unei adunări generale. În cadrul întâlnirii pe care sindicatele au avut-o cu reprezentanţii conducerii s-a convenit ca numărul reprezentanţilor salariaţilor să fie de 10, care ar trebui aleşi până pe 15 noiembrie”, a declarat liderul Gheorghe Tiber.
După ce a criticat lipsa de dialog a sindicaliştilor de la FSS Metarom Galaţi, care au decis înfiinţarea sindicatului Siderurgistul, a cărui „naştere” se află încă pe rolul instanţei, Gheorghe Tiber a susţinut că aceştia ar fi ajutaţi de către administraţie prin diferite mijloace.

Apel către siderurgişti

Gheorghe Tiber a declarat că sindicaliştii de la Solidaritatea au luat decizia începerii strângerii semnăturilor necesare pentru ca 4 sindicalişti să poată participa la negocieri în calitate de reprezentanţi ai salariaţilor. „Cei 4 sunt Blându Dănuţ, Cucula Neculae, Şandor Vladimir şi Goia Cristian. Angajaţii Combinatului care doresc să fie reprezentaţi la negocieri pot semna pe tabele pentru ca cei 4 să îi reprezinte, şi aici mă refer la oricare angajat al Combinatului, indiferent la ce sindicat este membru. Mai mult, marţi, la ora 14,30, la poarta principala a combinatului va fi organizată o adunare generală unde aşteptăm să participe cât mai mulţi salariaţi care doresc să se negocieze Contractul Colectiv de Muncă. Dacă negocierile nu vor începe pe 15 noiembrie şi nimeni nu va putea îndeplini condiţiile pentru a putea participa până pe data de 31 decembrie la negocierea noului contract, atunci de la 1 ianuarie Combinatul va rămâne fără CCM la nivel de unitate. Deoarece nu există nici contract la nivel de ramură şi nici la nivel naţional, vor fi valabile doar contractele individuale de muncă”, a declarat Gheorghe Tiber.
În timp ce sindicaliştii de la Solidaritatea spun public ceea ce au de gând să facă pentru a apăra drepturile angajaţilor, nu acelaşi lucru se poate spune în cazul sindicaliştilor care încearcă să înfiinţeze sindicatul Siderurgistul, liderii de sindicat Gheorghe Bezman şi Vasile Crişan neputând fi contactaţi telefonic pentru un punct de vedere legat de criticile aduse de Gheorghe Tiber şi pentru a prezenta care este strategia lor legată de participarea la negocieri.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu