Tată şi fiu din Galaţi, găsiţi morţi în casa nouă în care abia se mutaseră Recomandat

Luni, 14 Martie 2022 14:21
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Doi bărbaţi de 47 şi 21 de ani, tată şi fiu, şi-au pierdut viaţa în urma intoxicaţiei cu gaze scăpate dintr-o butelie al cărui furtun era incorect montat. Ei se aflau, se pare, pentru prima dată în casa care abia fusese construită într-un cartier rezidenţial nou din Galaţi, cartier aflat încă în construcţie şi care nu este locuit decât în mică măsură.

Doar două-trei case sunt locuite, case unde proprietarii au reuşit să-şi tragă şi utilităţile. Aşa era şi locuinţa în care cei doi se hotărâseră să-şi petreacă prima lor noapte în casă nouă. Casa nu avea încă centrală funcţională, aşa că s-au încălzit la un aragaz, dar butelia era greşit montată, se pare că era şi o fisură în furtun.

Mirosul de gaze i-a determinat pe muncitorii din zonă să cheme pompierii, care au spart uşa şi au descoperit trupurile celor doi, pe care le-au scos din casă şi predat ambulanţei.

„La sosirea echipajelor cu medicii de serviciu din cadrul SAJ Galaţi s-a făcut, din păcate, constatarea că pacienţii, amândoi, erau decedaţi. Era vorba de tată şi fiu, constatându-se la faţa locului că era vorba de o intoxicaţie cu gaze. Era prima noapte, am înţeles, în care pacienţii ar fi înnoptat în casa respectivă”, a declarat dr. Mihai Polinschi, director medical SAJ Galaţi.

Pompierii au stabilit apoi clar care a fost cauza decesului. „Din primele cercetări, o butelie montată incorect la un aparat de gătit a dus la scurgerea de gaze. Din ce ştim, era o clădire nouă şi nu funcţiona centrala de încălzire”, a precizat lt.col. Eugen Chiriţă, ISU Galaţi.

Poliţiştii au deschis în acest caz dosar penal pentru ucidere din culpă. Se pare că bărbatul de 47 de ani era în divorţ, probabil de aceea s-au şi grăbit să se mute deşi casa încă nu era conectată la utilităţi şi au plătit asta cu viaţa.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu