Tratament de ultimă generaţie oferit gratuit, în premieră, bolnavilor gălăţeni cu cancer hepatic

Luni, 19 Februarie 2018 17:18
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Bolnavii de cancer hepatic, fără indicaţie de intervenţie chirurgicală, aflaţi în stadii înaintate ale bolii cu şanse mici de supravieţuire, au la dispoziţie o terapie inovatoare ce se aplică gratuit la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi. Bolnavii nu vor mai fi nevoiţi să mai bată drumul până la Iaşi sau Bucureşti, singurele oraşe unde se mai pot accesa astfel de proiecte de cercetare. "Este un moment important pentru comunitatea gălăţeană. Începând de astăzi, în Spitalul Clinic de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Galaţi, se vor efectua primele proceduri de chemoembolizare hepatică. Acest lucru se întâmplă în cadrul unui proiect mai mare, de dezvoltare pentru cercetare. Acest proiect este în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Medicale şi cu Ministerul Sănătăţii şi pentru realizarea acestuia s-a achiziţionat un angiograf instalat deja în spitalul nostru”, a declarat dr. Aurelia Romilă, director medical al spitalului. Acest tip de terapie nu este deocamdată decontată de către stat. O singură şedinţă costă în jurul sumei de 2.500 de euro. Singura posibilitate de a accesa gratuit acest tip de tratament inovator este în cadrul acestor proiecte de cercetare care se mai fac doar la Bucureşti şi Iaşi.
„În cadrul Centrului Universitar Galaţi vom efectua proceduri de radiologie intervenţională oncologică. Este un domeniu nou, aflat în expansiune continuă la nivel european şi chiar mondial, iar una din componentele acestei proceduri este chemoembolizarea. Aceasta este o procedură care practic substituie intervenţiile chirurgicale clasice. Vorbim aici de pacienţi care, din cauza gravităţii diagnosticului şi a stadiului bolii, nu au indicaţie chirurgicală. Până acum, aceşti pacienţi nu aveau alte soluţii terapeutice cu excepţia chimioterapiei sistemice. Pentru a vă face o idee în legătură cu utilitatea şi cu noutatea aduse de această procedură putem lua exemplul cancerului hepatocelular. Evoluţia naturală a acestui tip de cancer, fără tratament, duce la o rată de supravieţuire de doar 20 %, la doi ani de la diagnostic. Prin chemoembolizarea cu microparticule, rata de supravieţuire la doi ani ajunge undeva la 50-60 %. Eu, în calitate de coordonator al proiectului, voi rămâne în Galaţi până la finalizarea proiectului. Pentru judeţul Galaţi, studiul presupune înrolarea a 50 de pacienţi. După atingerea acestei ţinte, în funcţie de disponibilitatea spitalului, eu sunt dispus să ajut în continuare", a declarat dr. Radu Dumitru, coordonator proiect cercetare, Spitalul Fundeni. Proiectul se desfăşoară de-a lungul a cinci ani. "Proiectul se desfăşoară cu fonduri europene, pe o perioadă de cinci ani, după care dispozitivul rămâne în posesia spitalului", a declarat Alina Dobrea, directorul Spitalului Judeţean Galaţi. Din echipa coordonată de doctorul de la Bucureşti fac parte, de la Galaţi, conf. univ dr. Dan Botezatu, conf. univ Gabriela Bălan, conf. univ. Laura Rebegea, împreună cu trei asistente, precum şi dr. Mary Lupu, şefa secţiei ATI.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu