Valea Oraşului, sub apă: 300 de gospodării şi 8 străzi inundate

Joi, 17 Iunie 2010 20:45
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
S-au trezit pe la 3-4 dimineaţa cu apa intrându-le în case, şi asta după ce toată noaptea stătuseră cu teamă văzând cum ploaia torenţială face ca sistemul de canalizare să dea pe dinafară. Prin asta au trecut sute de gălăţeni din cartierul Valea Oraşului unde se pare că degeaba s-a reparat sistemul de canalizare acum trei ani. „Am băgat 200 de milioane în casă şi acum nici nu mai pot intra că s-a surpat. Cine îmi dă mie banii acum. Primăria? Ei or să dea 180 de lei, maxim, că am mai păţit-o. Nici măcar asigurare nu îmi pot face, deşi stau în oraş, că nimeni nu vrea, zică că e zonă inundabilă”, spunea Victor Gârliceanu, locatar al uneia dintre cele 8 străzi inudate.
Pe aceeaşi stradă, Vasile Munteanu putea cu greu să intre în casa plină ochi de apă. „Peste tot a intrat. Am scos dintr-o cameră ceva, dar atât. Că tot făcusem curat în ea. Frigider, televizor, tot, toate sunt în apă. Băiatul mi-e în pat, în cameră e numai apă. Unde să îl ţin? Cine îmi dă mie acu bani să plec de aici? De la 3 sunt în picioare. Numai noapte nu a fost asta, că ne-am trezit cu apa peste noi. Degeaba fac ei canalizările, că, uite, nu sunt bune de nimic”, spunea Vasile Munteanu.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Nicoleta Manole, a precizat că angajaţii Primăriei intervin pe teren, staţia de pompare 13 Iunie funcţionează la capacitate maximă. Sistemul de canalizare nu a făcut faţă deoarece nu este reabilitat pe toate străzile cartierului, dar când se va finaliza lucrarea la staţia de pompare ISPA nu vor mai apărea astfel de probleme.

La spital, cu barca

Spitalul CFR Galaţi era ieri dimineaţă aproape înconjurat de apa care pătrunsese până în curtea spitalului şi blocase şi ambulanţele. De dimineaţă cadrele medicale şi pacienţii au avut un singur mijloc de transport către spital. Este vorba de două bărci ale pompierilor. „Trebuie să îmi iau concediu medical. Aştept la rând. Nu credeam să ajung aşa, cu barca, la spital”, spunea Mihaela Nicolae. „Stăm de la 7 aici, acu ne vine şi nouă rândul la barcă”, spunea o asistentă ce aştepta împreună cu alte colege să urce în barcă. „Merg acum la ginecolog. Mi-e cam teamă să merg cu barca, dar asta e, la medic trebuie să ajung”, spunea şi Ramona Crişan, gravidă în 7 luni, aşteptând şi ea barca pompierilor.

Bilanţ parţial

Pompierii militari au intervenit ieri dimineaţă în mai multe zone ale oraşului. ”În Valea Oraşului avem deocamdată 300 de gospodării inundate şi am evacuat 250 de persoane. Sunt inundate străzile Tăun, Dacului, Apolonă, Moruzzi, Griviţei, Farului, Cezar Boliac. Intervenim cu trei motopompe, două autospeciale şi cele două bărci pneumatice pentru a a sigura transportul de la şi la Spitalul CFR pentru cei care vin la consultaţii sau pacienţii transferaţi. Mai sunt case în cartierul Barboşi, pe str. Arieşului, Lunca Siretului şi Bacovia unde avem case ce au apă în subsoluri şi unde se intervine pentru scoaterea ei”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, lt. Eugen Chiriţă. Subsolul hotelului Dunărea, a Universităţii Danubius, mai multe case de pe str. Arieşului aveau subsolurile aproape pline de apă. Triajul CFR era şi el inundat, ca şi o parte a Gării. Nu a scăpat de inundaţii nici o farmacie din zona Pieţei. Clădirea are 100 de ani, dar a fost recent reabilitată. Numai că apa a pătruns în subsolul farmaciei dintr-o hrubă unde se lucrează la sistemul de canalizare a oraşului. Dacă nu era lucrarea aceasta lângă farmacie, apa nu avea ce căuta. Cine plăteşte paguba? Greu de spus.  

400 de kg de clor şi doze de vaccin

Riscul de boli contagioase şi infecţii este foarte mare după inundaţii. Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a început să ia măsurile necesare evitării apariţiei de epidemii. „Toate persoanele din zonă sunt în curs de a fi catagrafiate. Cele care au fost imunizate antitetanic sau hepatitic în 2006 sau 2007, când au mai fost în acea zonă inundaţii, nu mai trebuie vaccinate, dar restul da. De asemenea, odată cu retragerea apelor se va face şi dezinfectarea locuinţelor şi clădirilor inundate. Avem în acest scop 400 kg de clor”, a precizat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, dr. Valentin Boldea.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu