VIDEO | Snopit în bătaie de un grup de taximetrişti: "M-au pus la pământ, mi-au dat cu pumnii, cu picioarele, cu tot ce au apucat" Recomandat

Joi, 11 Aprilie 2019 17:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

UPDATE: Cei patru bărbați cercetați pentru lovire și alte violențe, în speță din data de 07 aprilie 2019, au primit control judiciar pentru o perioadă de 45 de zile, plus interdicția exercitării profesiei de taximetrist, pe aceeași perioadă.

..........................................................................................................................................

UPDATE: Primăria municipiului Galaţi s-a autosesizat vineri, 12 aprilie 2019, în cazul taximetriştilor care l-au agresat pe tânărul de 19 ani. "În urma informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la incidentul în care au fost implicaţi mai mulţi şoferi de taxi, iar o persoană a fost agresată, Primăria municipiului Galaţi s-a autosesizat şi a solicitat organelor abilitate şi firmei care coordonează activitatea operatorilor de taxi informaţii cu privire la conducătorii auto respectivi şi ale maşinilor acestora. Primăria municipiului Galaţi, în conformitate cu reglementările legale în vigoare şi cu Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea transportului în regim taxi, poate lua măsuri de sancţionare, de la aplicarea unor amenzi, suspendarea pe o perioadă de trei luni a licenţelor, până la anularea licenţelor. Mai mult, Primăria municipiului Galaţi poate solicita ARR ridicarea atestatului conducătorilor auto. Facem precizarea că Primăria municipiului Galaţi monitorizează activitatea operatorilor de taxi. Nu este prima dată când municipalitatea reacţionează sau dispune măsuri ca urmare a unor nereguli constatate. Subliniem faptul că Primăria municipiului Galaţi nu se poate substitui organelor de anchetă, iar toate măsurile se vor aplica în conformitate cu legea", se arată în comunicatul Primăriei municipiului Galaţi.

..........................................................................................................................................

UPDATE: Poliţiştii au identificat 4 bărbaţi bănuiţi că l-ar fi agresat pe tânărul de 19 ani şi pe cel care i-ar fi sustras telefonul mobil. Cercetările sunt continuate, cu aceştia în stare de libertate.

..........................................................................................................................................

Bătut crunt de taximetrişti. Este păţania unui tânăr de 19 ani, din Galaţi, Sebastian Robert Zaharia (foto), care a fost agresat chiar în ziua în care şi-a serbat ziua de naştere. Tânărul şi-a sărbătorit ziua alături de prieteni, iar la final a vrut să plece acasă cu un taxi. A apelat la o firmă de profil din oraş şi a solicitat o maşină. Problemele au apărut în momentul în care tânărul a vrut să îşi pună în portbagajul maşinii bagajele, acestea fiind destul de voluminoase. La un moment dat, tânărul a vrut să renunţe la comanda făcută susţinând că va chema o altă maşină. De aici a şi început conflictul între cei doi.

12Bataie victima

„După terminarea petrecerii am chemat un taxi, am mai rămas doar cu un prieten. Taxi-ul a venit, am urcat bagajele, aveam o sacoşă mai voluminoasă, murdară, cât de cât. Lui nu i-a convenit că este prea murdară şi prea mare şi nu i se închidea portbagajul. Aveam şi o boxă, am încărcat-o, tot în portbagaj, s-a dat jos că nu se închide portbagajul, i-am spus că o bag în maşină, nu i-a convenit. I-am spus să mă lase în pace şi să plece că chem altă maşină. După ce am scos toate bagajele, i-am închis portbagajul, nu s-a închis din prima şi l-am mai trântit o dată. S-a dat jos că îi stric maşina. I-am spus să plece, a întors maşina, au venit multe alte maşini apoi. Au venit o grămadă de maşini, s-a întors şi cel cu care m-am certat. El a fost cel care a dat primul pumn, iar apoi au tăbărât toţi pe mine. M-au pus la pământ, mi-au dat cu pumnii, cu picioarele, cu tot ce au apucat. Prietenul meu a reuşit să scape şi a sunat la poliţie. Telefonul mi-a fost furat. Mi-a căzut întâi când eram tras şi cineva l-a luat, l-a băgat în buzunar şi au plecat. A venit poliţia, SMURD-ul şi m-au dus la spital. Am maxilarul fracturat, o hemoragie internă la ochi, am vânătăi pe picioare, pe abdomen. Vreau să se meargă mai departe cu ancheta şi să îmi iau despăgubiri de la ei”, povesteşte tânărul agresat.

Imediat după ce a scăpat din mâinile agresorului, Sebastian a ajuns la spital, unde a primit îngrijiri medicale. „Prezenta un traumatism cranio-facial minor prin agresiune. I s-a propus internarea, după investigaţiile specifice, dar pacientul a refuzat internarea, pe semnătură, motiv pentru care a fost îndrumat către serviciul de medicină legală”, a declarat dr. Ionuţ Băneşanu, Spitalul Judeţean Galaţi.

Tânărul şi-a scos certificat medico-legal şi a mers la poliţie pentru a depune plângere. Medicii legişti susţin că bărbatul are nevoie de 16 - 18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, lucru care va conta în dosarul penal deschis de poliţişti. „A fost făcută o sesizare pe numărul Unic de Urgenţă 112 cu privire la faptul că un tânăr de 19 ani ar fi fost agresat de mai mulţi bărbaţi. În urma sesizării a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe. După vizionarea imaginilor de pe camerele de supraveghere din zona respectivă, precum şi după audierea victimei care ar fi declarat că în timpul altercaţiei i-ar fi fost sustras telefonul mobil şi i-ar fi fost distruse mai multe bunuri, cercetările din dosar au fost extinse şi pentru infracţiunile de furt şi distrugere”, ne-a explicat cms. şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi.

Atât taximetristul chemat la comandă, cât şi colegii care i-au sărit în ajutor riscă să rămână fără locuri de muncă şi vor răspunde şi penal în faţa legii.

Media

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu