Ziua Marinei 2022, sărbătorită la Galaţi timp de 2 zile. Programul complet al evenimentelor! Recomandat

Joi, 11 August 2022 10:59
Publicat în Știrea zilei

Primăria municipiului Galaţi informează că în zilele de 14 şi 15 august 2022 vor avea loc pe Faleza Dunării o serie de acţiuni cu ocazia Zilei Marinei. Este vorba despre paradă navală, ceremonii militare şi religioase, lansarea crucii de flori, expoziţii, animaţie stradală cu statui vivante, ateliere, jocuri marinăreşti şi întreceri, muzică şi dans, spectacol cu jonglerii cu foc, show de lasere şi lumini.

Astfel, duminică, 14 august, între orele 9.00 şi 13.00, pe Faleza Inferioară a Dunării, în zona Căpităniei Portului – AFDJ, Comandamentul Flotilei Fluviale "Mihail Kogălniceanu" Brăila organizează „Ziua Porţilor Deschise”. Evenimentul include activităţi precum ceremonialul ridicarii pavilionului şi a marelui pavoaz; expoziţie de tehnică militară şi armament; vizitarea navelor militare de către populaţia civilă; vizionare materiale de instrucţie; expoziţie navomodele şi articole marinăreşti; prezentarea ofertei educaţionale a instituţiilor de învăţământ militar de Marină.

Luni, 15 august, în Holul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi va fi organizată o expoziţie de navomodele, obiecte marinăreşti, noduri marinăreşti, expoziţie ce va fi deschisă în intervalul orar 10.00-19.00.

Pe Faleza Dunării, la „Elice” vor avea loc mai multe activităţi în intervalul orar 12.00 – 15.00 animaţie stradală cu statui vivante, ateliere, jocuri marinăreşti şi întreceri. Ulterior, programul include în intervalul orar 18.00 – 19.10 următoarele momente: Alinierea Gărzii de onoare; Întâmpinarea oficialităţilor, întâmpinarea comandantului Flotilei Fluviale, Comandor Marcel Neculae; Intonarea imnului de stat; Citirea ordinului comun al Ministrului Apărării Naţionale, Ministrului Transporturilor; Defilarea Gărzii de Onoare; Ceremonialul Religios şi alocuţiunea ÎPS Dr. Casian Crăciun Arhiepiscopul Dunării de Jos; Alocuţiunile primarului, preşedintelui Consiliului Judeţean şi prefectului.

În continuare sunt programate următoarele acţiuni între orele 19.10 şi 20.10: Lansarea Crucii de Flori; Parada Navelor Militare, Exerciţiu Naval şi Parada Navelor Civile. În intervalul orar 20.10-22.30 vor fi acţiuni socio-culturale (DJ, Spectacol lasere, Focuri Bengale, light dancer, personaje mitologice etc.), potrivit municipalității.

Citeşte şi Nave militare în defilare pe Dunăre la Galaţi, de Ziua Marinei Române

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu