În premieră, gălăţenii pot vizita duminică navele militare

Vineri, 11 August 2017 14:50
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Cu prilejul zilei de 15 august - sărbătoarea Sfintei Maria, patroana Marinei Române, duminică, 13 august, de la ora 9.00 la ora 13.00, de pe Faleza Inferioară, în dreptul zonei “La Elice”, cei curioşi vor putea să urce la bordul a trei nave militare aparţinând Flotilei de Dunăre “Mihail Kogălniceanu” – Brăila, care desfăşoară Ziua Porţilor Deschise. De la ora 10.00 este programat şi ceremonialul ridicării pavilionului şi a geacului. Potrivit Biroului de Presă al Primăriei Galaţi, vor putea fi vizitate: Monitorul 46 – ”Ion C. Brătianu”,  Vedeta blindată 178 – ”Smârdan” şi Vedeta fluvială 159. Gazdele vor prezenta tehnicile şi echipamentele din dotare, dar şi filme cu activităţile desfăşurate de forţele fluviale. Totodată, va avea loc şi o expoziţie de navomodele şi obiecte marinăreşti. În plus, toţi cei interesaţi de o carieră în acest domeniu vor putea participa la prezentarea ofertei educaţionale aparţinând instituţiilor de învăţământ din Forţele Navale. 

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu