Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi aduce la cunoştinţa contribuabililor faptul că cererile privind eliberarea certificatelor de rezidenţă fiscală pentru persoanele juridice şi fizice rezidente în România, cererile privind
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi aduce la cunoştinţa contribuabililor faptul că cererile privind eliberarea certificatelor de rezidenţă fiscală pentru persoanele juridice şi fizice rezidente în România, cererile privind
Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Galaţi aduce precizări referitoare la aplicarea prevederilor Legii nr. 168/2021. Astfel, Legea nr. 168/2021 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din
Consiliul Judeţean Galaţi cu sediul în str. Eroilor nr. 7, Galaţi, organizează în intervalul 22 iulie – 04 august 2021 la sediul precizat mai sus, concurs pentru ocuparea a 3
PREŞEDINTE DISPOZIŢIA NR. 302 din 24 iunie 2021 privind: convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Galaţi pentru miercuri, 30 iunie 2021, ora 1400 Costel Fotea, Preşedintele Consiliului Judeţean
Magazinele Enel din Ploieşti, Târgovişte, Buzău, Focşani, Galaţi şi Brăila vor fi închise luni, 21 iunie, zi liberă legală, iar serviciul de call center va fi disponibil numai pentru transmiterea
În contextul în care la 1 iulie 2021 se încheie perioada de aplicare a reducerii comerciale de către furnizorii de energie electrică, în baza recomandărilor cuprinse în Ordinul ANRE nr.5/2021,
Stimați gălățeni, Vă informăm că în perioada 29.05.2021 – 19.09.2021, strada Domnească, pe tronsonul cuprins între str. Brăilei și str. Navelor, redevine pietonală la fiecare sfârșit de săptămână, de sâmbătă
Consiliul Judeţean Galaţi cu sediul în str. Eroilor nr. 7, Galaţi, organizează în intervalul 15 iunie – 30 iunie 2021 la sediul precizat mai sus, concurs pentru ocuparea unui post
PREŞEDINTE DISPOZIŢIA NR. 272 din 21 mai 2021 privind: convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Galaţi pentru joi, 27 mai 2021, ora 1400 la sediul Consiliului Judeţean Galaţi
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 lit. b) şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată şi ale Regulamentului de organizare şi