
Dosarul instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie în care s-a anchetat modul în care achiziţiile publice derulate de Regia Autonomă „Administraţia Fluvială a Dunării de Jos” (AFDJ) Galaţi au fost intersectate de fapte de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, într-un context mai larg de corupţie din zona Ministerului Transporturilor, continuă cu o nouă etapă.
Aşa cum Monitorul de Galaţi a relatat în articolul Dosarele de corupţie privind livrarea către AFDJ Galaţi a două drage fluviale au ajuns în instanţă, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor inculpaţi, precum şi sesizarea instanţei cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Director ARSVOM, condamnat cu suspendare
În acest dosar, Manole Daniel, director al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), a recunoscut săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Acesta a acceptat o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 4 ani, interdicţii privind ocuparea de funcţii publice şi efectuarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.
Conform DNA, Manole Daniel ar fi primit indirect suma de 88.162 lei, în legătură cu derularea unor contracte de achiziţie publică pentru nave maritime, în valoare totală de peste 101 milioane de lei, încheiate de ARSVOM.
Contractele AFDJ Galaţi, în centrul acuzaţiilor de trafic de influenţă
Relevanţa pentru Galaţi apare în a doua componentă majoră a dosarului, care vizează direct Adminsitraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi. În cursul anului 2020, Regia Autonomă „Administraţia Fluvială a Dunării de Jos” a achiziţionat două drage fluviale, în baza unui contract de achiziţii publice în valoare de 60.983.900 lei.
Contractul a fost încheiat cu o asociere de societăţi comerciale, din care făcea parte şi firma administrată de inculpatul O.P., trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă. De asemenea, inculpatul M.I., administrator al mai multor societăţi comerciale, este acuzat de trafic de influenţă.
Potrivit procurorilor anticorupţie, în luna aprilie 2021, M.I. ar fi pretins un comision de 2% din totalul plăţilor aferente contractului AFDJ Galaţi, invocând influenţa pe care ar fi avut-o asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Scopul ar fi fost determinarea mutării fondurilor bugetare necesare pentru continuarea finanţării proiectului.
În acest context, O.P. i-ar fi promis lui M.I. suma de aproximativ 1,1 milioane de lei, reprezentând 2% din cei 55 de milioane de lei rămaşi de achitat din valoarea contractului privind dragele fluviale destinate AFDJ Galaţi.
Măsuri asigurătorii şi anchete conexe
În vederea confiscării speciale, DNA a dispus măsuri asigurătorii asupra sumei de 181.607,52 lei, depusă de Manole Daniel într-un cont administrat de Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI).
Totodată, procurorii precizează că ancheta are ramificaţii mai largi. În decembrie 2021 şi decembrie 2023, au fost trimişi în judecată şi Neacşa Petre, director al Direcţiei Economice din Ministerul Transporturilor, precum şi alţi doi administratori de societăţi comerciale, pentru fapte de luare de mită, cumpărare de influenţă şi spălare a banilor. Aceste dosare se află în prezent pe rolul tribunalelor Bucureşti şi Constanţa, în faza de judecată în primă instanţă.
Dosarul de urmărire penală şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate Tribunalului Constanţa, cu propunerea de a se menţine măsura asiguratorie dispusă în cauză.






