Alegeri uimitoare la Insula Iubirii sezonul 6, în etapa în care fetele au fost nevoite să aleagă câte o ispită pentru dream date, notează a1.ro. Iată ce alegeri au făcut
Alegeri uimitoare la Insula Iubirii sezonul 6, în etapa în care fetele au fost nevoite să aleagă câte o ispită pentru dream date, notează a1.ro. Iată ce alegeri au făcut
Show-ul Vocea României a început luni, 20 iunie 2022, filmările pentru cel de-al zecelea sezon al emisiunii, iar Pro TV aduce o serie de schimbări în ceea ce priveşte componenţa
BTS, una dintre cele mai de succes şi îndrăgite trupe din lume, a anunţat că va lua o pauză, timp în care cei şapte membri se vor concentra asupra proiectelor
Cântăreţul canadian Justin Bieber a decis să îşi amâne toate concertele pe care urma să le susţină în etapa nord-americană a turneului său mondial în lunile iunie şi iulie, întrucât
“Squid Game”, cel mai vizionat serial produs de Netflix, nu va mai fi doar un program singular de ficţiune, după ce platforma de streaming americană a decis să dezvolte pe
Trupa The Rolling Stones intenţionează să revină în Amsterdam pe 7 iulie pentru a susţine concertul anulat recent după ce solistul Mick Jagger a fost testat pozitiv pentru COVID-19, a
Cântăreaţa americană Beyonce a dat de înţeles că următorul său album, primul din ultimii şase ani, după mult apreciatul “Lemonade”, lansat în 2016, s-ar putea numi “Renaissance”, informează Reuters. Vedeta
Rapperul american Lil Wayne nu va putea concerta la un festival din Regatul Unit după ce i-a fost refuzată intrarea pe teritoriul britanic, au anunţat organizatorii, informează Reuters. Câştigător a
Stranger Things 4 Volumul 2 va fi disponibil începând cu 1 iulie, doar pe Netflix. Finalul epic al sezonului 4 va debuta pe 1 iulie cu episoadele 408 şi 409,
Un colecţionar şi admirator al actriţei Marilyn Monroe a criticat miercuri compania care deţine o rochie celebră a fostei vedete hollywoodiene pentru faptul că i-a permis starletei de reality-show Kim