
Mounjaro este unul dintre cele mai cunoscute tratamente moderne utilizate în managementul obezităţii, însă în jurul său au apărut numeroase informaţii eronate. Asist. Univ. Dr. Daniela Stegaru, medic primar Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice la Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu”, cadru didactic la UMF „Carol Davila” din Bucureşti şi colaborator al Clinicii Miramed, explică principalele mituri legate de acest tratament.
Unul dintre cele mai răspândite mituri este că Mounjaro poate fi folosit de orice persoană care doreşte să slăbească doar câteva kilograme. Potrivit medicului, tratamentul este destinat persoanelor diagnosticate cu obezitate sau suprapondere asociată cu afecţiuni metabolice şi poate fi început doar după o evaluare medicală completă.
Deşi medicamentul a devenit foarte popular pe reţelele sociale, specialista subliniază că nu este o modă apărută pe internet. Terapiile moderne utilizate în prezent pentru tratarea obezităţii au la bază medicamente folosite în diabetologie de peste 15 ani, iar eficienţa lor a fost demonstrată în numeroase studii clinice.
Un alt mit este că tratamentul permite o scădere rapidă în greutate fără schimbarea stilului de viaţă. Dr. Daniela Stegaru explică faptul că Mounjaro trebuie asociat cu o alimentaţie echilibrată şi activitate fizică, iar obiectivul este o scădere progresivă în greutate, pentru a reduce riscul pierderii masei musculare şi pentru a permite organismului să se adapteze.
Specialista atrage atenţia şi asupra ideii greşite potrivit căreia obezitatea este vindecată după atingerea greutăţii dorite. Ea precizează că obezitatea este o boală cronică, iar revenirea la obiceiurile care au favorizat acumularea kilogramelor poate duce la reapariţia acestora.
În ceea ce priveşte siguranţa tratamentului, medicul afirmă că efectele adverse există, însă cele mai frecvente sunt de natură digestivă şi apar, de regulă, la începutul tratamentului sau la modificarea dozelor. Greaţa, balonarea, constipaţia sau diareea pot fi gestionate prin monitorizare medicală şi adaptarea alimentaţiei.
Un alt mit des întâlnit este că persoanele aflate în tratament pot consuma orice aliment fără consecinţe. Dr. Daniela Stegaru explică faptul că reducerea apetitului nu înlocuieşte necesitatea unei diete echilibrate. Băuturile bogate în calorii, inclusiv sucurile naturale sau smoothie-urile consumate în exces, pot reduce eficienţa tratamentului, iar aportul adecvat de proteine şi legume rămâne esenţial pentru menţinerea masei musculare.
Medicul respinge şi ideea că utilizarea unui tratament medicamentos reprezintă un eşec personal. Potrivit acesteia, obezitatea este o boală cu multiple cauze, inclusiv genetice, hormonale şi de mediu, iar tratamentul medicamentos reprezintă un instrument terapeutic bazat pe dovezi ştiinţifice şi utilizat sub supraveghere medicală.
Mounjaro, al cărui principiu activ este tirzepatida, este utilizat în tratamentul diabetului zaharat de tip 2 şi, în anumite indicaţii aprobate, în managementul obezităţii. Medicamentul acţionează asupra mecanismelor hormonale implicate în controlul apetitului, al senzaţiei de saţietate şi al metabolismului glucozei.
Specialiştii subliniază că tratamentul nu trebuie început fără recomandarea unui medic şi nu trebuie utilizat pe baza informaţiilor din social media sau a experienţelor altor persoane. Pentru pacienţii care îndeplinesc criteriile medicale, Mounjaro poate reprezenta o componentă eficientă a unui plan terapeutic care include alimentaţie echilibrată, activitate fizică şi monitorizare pe termen lung.
Foto: Peter Dazeley/ Getty Images