Galaţiul, la Jocurile Mondiale Ale Nomazilor 2026

Kârgâzstanul găzduieşte, în perioada 31 august – 6 septembrie 2026, cea de-a VI-a ediţie a World Nomad Games – Jocurile Mondiale ale Nomazilor, unul dintre cele mai spectaculoase evenimente internaţionale dedicate sporturilor tradiţionale, culturii şi patrimoniului.
România este prezentă la ediţia din acest an cu cea mai numeroasă delegaţie de până acum – aproximativ 70 de sportivi şi membri ai echipei, care reprezintă ţara noastră în mai multe discipline tradiţionale. Participarea României la această ediţie este coordonată, la nivel naţional, de Uniunea Democrată Tătară (UDT), organizaţia desemnată oficial ca reprezentant pentru România în relaţia cu Secretariatul Internaţional al World Nomad Games. Naim Belgin, preşedintele Uniunii Democrate Tătare, este coordonatorul oficial pentru România. România vine la ediţia din 2026 după o performanţă importantă obţinută la precedentele Jocuri Mondiale ale Nomazilor, desfăşurate în 2024, la Astana, în Kazahstan, unde s-a clasat pe locul 9 din 89 de ţări participante. La acea ediţie, sportivii români au obţinut inclusiv aur la arc istoric, prin Alin-Mihai Tudoran-Stoenică, precum şi bronz la arc călare, prin Bakos Csongor.
Printre reprezentanţii României, participanţi la ediţia a VI-a a Jocurilor Mondiale ale Nomazilor, se numără şi gălăţeanca Mihaela Zlătaru, sportivă a Asociaţiei Club Sportiv „Arc Istoric” Galaţi, care va concura la tir cu arcul tradiţional.

De la pasiune la competiţii internaţionale

Mihaela practică arcul istoric şi tradiţional din anul 2023, iar pasiunea, ambiţia şi perseverenţa au dus-o, într-un timp relativ scurt, de la primele antrenamente la participarea la numeroase competiţii naţionale şi internaţionale.
În 2025, a ajuns până în China, unde a participat la Competiţia Internaţională de Arc Tradiţional, desfăşurată în districtul Jianzha, provincia Qinghai, o experienţă care i-a oferit posibilitatea de a concura alături de arcaşi din diferite colţuri ale lumii.
Un alt rezultat important l-a obţinut în Bulgaria, la Turneul Internaţional de Arc Istoric de la Historical Park, unde s-a clasat în primele 10 poziţii dintre peste 50 de femei participante.
Acestor experienţe li se adaugă numeroase participări la competiţii naţionale de arc istoric şi tradiţional, în care Mihaela a reprezentat ACS „Arc Istoric” Galaţi.

Drumul către echipa României

Participarea sa la Jocurile Mondiale ale Nomazilor vine în urma procesului de selecţie pentru constituirea lotului naţional de arc istoric. Una dintre etapele de selecţie s-a desfăşurat chiar la Galaţi, fiind organizată de ACS „Arc Istoric” Galaţi.
Pentru World Nomad Games, România a avut posibilitatea formării unui lot de şase arcaşi – trei femei şi trei bărbaţi.
Selecţia a urmărit specificul probelor internaţionale, arcaşii fiind testaţi inclusiv prin trageri la ţinte tradiţionale de tip Puta turcească şi Kyrgyz, de la distanţe care ajung până la 60–70 de metri.
Iar acum, la numai trei ani de când a început să practice acest sport, Mihaela Zlătaru ajunge în Kârgâzstan ca membră a echipei României, pregătită să îşi măsoare precizia, tehnica şi experienţa alături de arcaşi din întreaga lume.

Mai mult decât o competiţie sportivă

La World Nomad Games, timp de o săptămână, Kârgâzstanul aduce împreună sportivi şi reprezentanţi ai culturilor tradiţionale din întreaga lume, într-un eveniment în care sporturile ecvestre, tirul tradiţional cu arcul, luptele, meşteşugurile, muzica şi obiceiurile străvechi readuc la viaţă patrimoniul popoarelor nomade.
Este o întâlnire între sport şi cultură, între competiţie şi tradiţie, dar mai ales între oameni care duc mai departe practici şi valori transmise de-a lungul generaţiilor.
Pentru Mihaela Zlătaru, participarea la World Nomad Games reprezintă o nouă provocare într-un parcurs construit cu pasiune, ambiţie şi multă muncă. Pentru Galaţi, este un motiv de bucurie să avem un sportiv local în echipa care poartă culorile României la una dintre cele mai spectaculoase competiţii internaţionale dedicate sporturilor tradiţionale.

Săgeţi bune, Mihaela! Mult succes în Kârgâzstan!

Mult succes echipei României la World Nomad Games 2026!

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp