
În urma controalelor făcute la patru bărbaţi, oamenii legii au descoperit 15 unelte de pescuit interzise, printre care un prostovol şi plase monofilament.
Totodată, poliţiştii au confiscat 12 kilograme de sturion, o specie strict protejată. Toate bunurile au fost ridicate, fiind deschis un dosar penal conform noii legi a pescuitului.
„În această dimineaţă, 19 mai a.c., în intervalul orar 06:00-09:00, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Însurăţei şi poliţişti din cadrul Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, Poliţiei Oraşului Făurei, Serviciului de Ordine Publică şi Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au acţionat în zona de competenţă pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol.
Astfel, au fost efectuate 10 percheziţii domiciliare pe raza localităţilor Stăncuţa şi Berteştii de Jos, la domiciliile mai multor persoane bănuite pentru fapte de braconaj piscicol.
Poliţiştii au descoperit la domiciliile a 4 bărbaţi, 15 unelte de pescuit interzise la deţinere din care: 14 unelte de pescuit din plasă multifilament şi un prostovol. De asemenea, a fost descoperită cantitatea de 12 kg de peşte din specia sturion ce a fost ridicată, urmând a fi lăsată în custodie unei societăţi comerciale conform legii.
Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor într-un dosar penal înocmit sub aspectul savârşirii infracţiunilor prevăzute de art.56, lit.g) şi art. 57, alin.(1), lit.c) şi lit.d) din Legea 176/2024 privind pescuitul şi protecţia resursei acvatice vii”, potrivit IPJ Brăila.
