Starul din “Avengers” Chris Hemsworth a confirmat că renunţă la Hollywood pentru a putea acorda prioritate soţiei şi copiilor, informează publicaţie britanică The Mirror, potrivit Agerpres.Actorul australian, în vârstă de
Starul din “Avengers” Chris Hemsworth a confirmat că renunţă la Hollywood pentru a putea acorda prioritate soţiei şi copiilor, informează publicaţie britanică The Mirror, potrivit Agerpres.Actorul australian, în vârstă de
Consumatorii care îşi aleg singuri firma care să le realizeze lucrările de racordare la reţeaua electrică plătesc mai puţin pentru aceste servicii, în comparaţie cu consumatorii care acceptă tariful iniţial
Facebook a lansat o nouă aplicaţie prin care utilizatorii săi pot fi plătiţi dacă acceptă să le fie colectate datele despre modul în care utilizează dispozitivele şi aplicaţiile descărcate pe
Lumina cu efect stroboscopic din timpul festivalurilor muzicale creşte riscul declanşării unei crize epileptice, chiar şi în cazul celor care nu ştiau că suferă de această afecţiune, potrivit unui nou
Departamentul american al Energiei a interzis cercetătorilor săi să se alăture unui program controversat al Beijingului, menit să atragă cei mai buni oameni de ştiinţă din lume în China, relatează
Weekend-urile cu poveşti marca Gulliver continuă până la sfârşitul lunii iunie, când se va încheia stagiunea teatrală, anunţă prin intermediul unui comunicat de presă Teatrul de Păpuşi Gulliver din Galaţi.
În acest an se împlinesc 130 de ani de la moartea marelui poet român Mihai Eminescu. Cu acest prilej, Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din Galaţi comemorează
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi a anunţat că la sfârşitul lunii aprilie 2019, în evidenţele agenţiei erau înregistraţi 1.0676 de şomeri, din care 4.527 femei, rata
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit şi confiscat, în urma unei acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, cantitatea de 1.800 de pachete cu ţigări, în valoare de aproximativ 17.200
Proiectul cu fonduri europene derulat la Şcoala Gimnazială nr. 22 din Galaţi s-a încheiat astăzi, vineri, 14 iunie 2019. Proiectul intitulat “Anvelopare unităţi de învăţământ – Şcoala Gimnazială nr. 22






