Specialiştii dau câteva sfaturi în ceea ce priveşte pericolul infestării animalelor de companie cu paraziţi externi, printre recomandări aflându-se evitarea contactului cu animale fără stăpân sau aplicarea unei soluţii de
Specialiştii dau câteva sfaturi în ceea ce priveşte pericolul infestării animalelor de companie cu paraziţi externi, printre recomandări aflându-se evitarea contactului cu animale fără stăpân sau aplicarea unei soluţii de
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat recent, pe site, un proiect normativ care conţine modelul şi conţinutul Formularului 107 „Declaraţie informativă privind beneficiarii sponsorizărilor/mecenatului/burselor private”, informează Mediafax.„Prin art.56
Un nud realizat de Lucian Freud a fost vândut pentru 29 de milioane de dolari la o licitaţie care a avut loc la casa Sotheby’s din Londra, acesta fiind cel
Comisia Europeană a clasat 12 proceduri de infringement la adresa României şi s-a desistat într-o clauză aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în perioada 04 mai –
Cu ocazia Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, declaraţi şi ocrotitorii penitenciarelor din România, în fiecare an, în ziua de 29 iunie, întreg sistemul penitenciar românesc sărbătoreşte “Ziua Lucrătorilor de Penitenciare”.
Artiştii Teatrului de Păpuşi “Gulliver” din Galaţi vor juca, duminica aceasta, 01 iulie 2018, începând cu ora 17:30, spectacolul “Capra cu trei iezi”, pe Faleza Inferioară a Dunării, la Foişor.
Primăria municipiului Galaţi a anunţat că începând de duminică, 01 iulie 2018, traseele de autobuz 30 şi 31 vor fi deviate. “Începând din data de 01.07.2018, datorită lucrărilor de resistematizare
Administraţia Naţională “Apele Române” prin Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a instituit cod galben în intervalul 29.06.2018, ora 14:00 – 01.07.2018, ora 24:00 şi cod portocaliu de
Conţinutul înalt de antioxidanţi şi compuşii bioactivi din fructele roşii contribuie la prevenirea şi tratarea cancerului, potrivit medicului mexican Lina García Mier, citat de EFE, informează Agerpres.Cercetătoarea şi coordonatoarea laboratorului
Actorul Leonardo DiCaprio a publicat pe Instagram prima fotografie alături de Brad Pitt pe platourile de filmare de la filmul regizat de Quentin Tarantino, “Once Upon a Time in Hollywood”,






