India şi China au decis să îşi consolideze relaţiile militare şi să intensifice discuţiile pentru a asigura pacea la graniţa comună, au transmis oficialii indieni după o întâlnire între miniştrii
India şi China au decis să îşi consolideze relaţiile militare şi să intensifice discuţiile pentru a asigura pacea la graniţa comună, au transmis oficialii indieni după o întâlnire între miniştrii
Procurorii din Los Angeles au anunţat că au în vedere o a doua acuzaţie de agresiune sexuală legată de actorul Kevin Spacey (foto), arată Reuters, citat de Mediafax.“O acuzaţie de
Limita de siguranţă în cazul consumului de alcool nu există, conform unui important studiu desfăşurat la nivel internaţional şi conform căruia bărbaţii din România beau cel mai mult, relatează Press
Un program de pregătire ce îşi propune formarea de medici cu competenţă în domeniul medicinii de călătorie, dar şi creşterea numărului de consultaţii înaintea unor deplasări în străinătate va fi
Italia va suspenda alocarea fondurilor pentru bugetul Uniunii Europene în cazul în care Comisia Europeană nu va decide modalităţi de redistribuire a imigranţilor extracomunitari ajunşi pe teritoriul italian, a avertizat
Şantierul Naval Damen Galaţi continuă seria evenimentelor organizate cu prilejul aniversării celor 125 de ani de existenţă ai companiei. Pentru a ilustra în cel mai larg înţeles cei 125 de
Podul metalic de la Mărăcineni, peste râul Buzău, intrat în reparaţii în luna aprilie, se redeschide circulaţiei pe 30 august, la ora 08.00, a declarat dirigintele de şantier, Vasile Ionaşcu,
Gălăţenii sunt aşteptaţi duminica aceasta, 26 august 2018, începând cu ora 16.00, la Librăria Alexandria din Galaţi unde va avea loc lansarea volumelor de poezie „Ploaia descompusă” şi „Parfum de
În urma informaţiilor apărute în presă privind acţiunea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Galaţi, desfăşurată sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi şi care vizează
Peste 50.000 de lei este valoarea celor 50 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţiştii locali de la Serviciul de Protecţie a Mediului persoanelor care au gestionat necorespunzător deşeurile din construcţii.