Statele membre ale Uniunii Europene (UE) au cheltuit 258 de miliarde de euro în anul 2015 pentru ordine şi siguranţă publică, sau 1,8% din PIB-ul UE, pe primele locuri în
Statele membre ale Uniunii Europene (UE) au cheltuit 258 de miliarde de euro în anul 2015 pentru ordine şi siguranţă publică, sau 1,8% din PIB-ul UE, pe primele locuri în
Impozitele asupra veniturilor, contribuţiile la bugetele de asigurări sociale, cotizaţiile şi alte impozite şi taxe au deţinut, în 2016, o pondere de 20,3% din cheltuielile totale ale unei gospodării, ridicându-se,
Cu un avans de 5,7% în trimestrul al doilea al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, România a înregistrat cea mai mare creştere economică, în ritm anual,
Consumul de carne din România este la un nivel relativ scăzut comparativ cu standardele din ţările dezvoltate, consumul mediu lunar pe o persoană fiind de 3,39 kilograme, se arată într-o
Pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică în perioada minivacanţei prilejuite de sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului, 794 de poliţiştii au fost angrenaţi în misiuni pentru menţinerea climatului de normalitate
Serviciul rusesc de protecţie a siguranţei consumatorilor, Rospotrebnadzor, a descoperit peste 23.000 de site-uri care promovează sinuciderea sau care conţin informaţii despre modul în care pot fi comise acte sinucigaşe,
O soluţie la criza migraţiei cu care se confruntă Italia în ultimii ani se întrevede în cele din urmă, a declarat recent ministrul de interne al ţării, informează agenţia DPA.“Gestionarea
Numărul cazurilor de holeră a depăşit jumătate de milion în Yemen, unde epidemia a făcut deja aproape 2.000 de morţi de la sfârşitul lunii aprilie, a anunţat Organizaţia Mondială a
O perioadă de manifestări vulcanice puternice şi frecvente ar fi jucat un rol esenţial în declanşarea extincţiei în masă de la finalul Triasicului, în urmă cu circa 200 de milioane
Rechinii joacă un rol cheie în asigurarea sănătăţii recifelor de corali eliminând prădătorii care se hrănesc cu peştii mici ce menţin coralii sănătoşi, informează un studiu australian dat publicităţii recent,






