Corbii excelează prin inteligenţă, acest lucru nemaifiind o noutate, însă o cercetare efectuată recent a demonstrat că aceste păsări sunt capabile să îşi facă planuri de viitor, aşa cum procedează
Corbii excelează prin inteligenţă, acest lucru nemaifiind o noutate, însă o cercetare efectuată recent a demonstrat că aceste păsări sunt capabile să îşi facă planuri de viitor, aşa cum procedează
Grammy Awards, cele mai prestigioase premii ale industriei muzicale din SUA, se vor întoarce în 2019 la Los Angeles, după ce în 2018 se va marca la New York 60
Oamenii de ştiinţă au descifrat misterul inversării la fiecare unsprezece ani, în medie, a ciclului magnetic al soarelui, o descoperire cu aplicaţii importante pentru anticiparea erupţiilor solare care pot perturba
Alergarea practicată timp de 30 sau 40 de minute pe zi, de cinci ori pe săptămână, poate contribui la scăderea ritmului de scurtare a telomerilor şi la o reducere cu
Ţara care a dat lumii cârnaţii Bratwurst şi hotdog-ul a început să îşi reducă consumul de cârnaţii de porc reorientându-se spre o dietă mai vegetariană, transmite Bloomberg.Ţara care a dat
Un studiu efectuat de compania americană INRIX specializată în colectarea şi analizarea informaţiilor privind traficul, arată că şoferii din New York şi-au petrecut aproximativ 107 ore pe an, iar cei
Şi în acest an în atenţia Poliţiei Locale Galaţi se află producători sau comercianţi care îşi valorifică marfa ocupând domeniul public fără a deţine licenţe de comerţ stradal. Vizate sunt
Direcţia Generală Pescuit – Autoritate de Management pentru POPAM anunţă lansarea celui de-al doilea apel pentru cereri de finanţare în cadrul Măsurii III.2 2 – Punerea în aplicare a strategiilor
Premierul Mihai Tudose a avut recent o întâlnire de lucru cu ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh, şi cu ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb,
În prima jumătate a anului 2017, Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a fost sesizată cu solicitări privind valorificarea următoarelor bunuri mobile: o aeronavă CESSNA, 237 de autoturisme,






