România a vândut ţărilor europene în 2012 o cantitate de 6.085,8 tone de carne de cal, catâr şi măgar, dintr-o cantitate totală produsă de 6.300 de tone, potrivit datelor furnizate
România a vândut ţărilor europene în 2012 o cantitate de 6.085,8 tone de carne de cal, catâr şi măgar, dintr-o cantitate totală produsă de 6.300 de tone, potrivit datelor furnizate
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat anul trecut un profit net preliminat în scădere cu 47%, la aproape 9 milioane lei (2 milioane euro), şi afaceri cu 19,5% mai
Energia electrică s-a scumpit în ianuarie cu 10,38%, comparativ cu decembrie 2012, iar preţurile cartofilor au crescut cu 8,84%, cele ale altor legume şi conserve din legume cu 8,34%, preţurile
Marii retaileri reacţionează tot mai agresiv la comportamentul consumatorului român, care cumpără din ce în ce mai puţin. Campaniile de marketing sunt tot mai ingenioase, mai numeroase şi mai avantajoase
China a devenit anul trecut ţara cu cele mai mari schimburi comerciale, importuri plus exporturi, din lume, depăşind astfel Statele Unite, care au dominat comerţul global după încheierea celui de-Al
Restricţiile impuse de Guvernul britanic pe piaţa muncii pentru muncitorii români îi încurajează de fapt pe aceştia să stea mai mult în Marea Britanie şi să îşi aducă familiile, potrivit
“ArcelorMittal”, cea mai mare companie siderurgică la nivel mondial, a înregistrat, în ultimele trei luni din 2012, o pierdere netă de 3,99 miliarde dolari, comparativ cu un miliard de dolari
Majorările salariale solicitate la începutul negocierii noului Contract Colectiv de Muncă (CCM) de către reprezentanţii salariaţilor, adică prin liderii sindicatului Siderurgistul şi de reprezentanţii desemnaţi de Federaţia Solidaritatea CN Metal,
Este bine ştiut faptul că că reducerile atrag ca un magnet clienţii şi, în febra soldurilor consistente din această perioadă, aceştia fac cumpărături substanţiale. Conform legii, vânzarea produselor reduse trebuie
Banca Naţională a României (BNR) menţine proiecţia de inflaţie pentru sfârşitul acestui an la 3,5%, iar pentru 2014 se aşteaptă la 3,2%, a declarat, joi, cu ocazia prezentării Raportului trimestrial






