Crescătorii de animale din zonele defavorizate pot depune cererea de plată pentru obţinerea ajutorului specific pe 2012, până la data de 21 septembrie, a anunţat marţi Agenţia de Plăţi şi
Crescătorii de animale din zonele defavorizate pot depune cererea de plată pentru obţinerea ajutorului specific pe 2012, până la data de 21 septembrie, a anunţat marţi Agenţia de Plăţi şi
Zona euro se va menţine în actuala compoziţie până la sfârşitul anului, Spania va cere ajutor extern în următoarele 12 luni, iar Italia va reuşi să evite această soartă, potrivit
Grecia nu mai poate conta pe indulgenţa creditorilor. Organizaţiile internaţionale care o ajută semnalează deja înăsprirea condiţiilor de acordare de noi credite. Din scurgerile de informaţii dezvăluite la finele săptămânii
Solicitările FMI şi Comisiei Europene (CE) în schimbul unui acord de sprijin financiar sunt atât de dure, încât reprezintă un preţ prea mare de plătit pentru Ungaria, a declarat premierul
Zona euro a înregistrat o contracţie a activităţii economice de 0,2% în al doilea trimestru al acestui an, după ce în primul trimestru activitatea economică a stagnat, a informat joi
Iarna aduce etichete noi pentru alimentele din magazine, conform unor prevederi europene. Producătorii români şi cei din statele din Uniunea Europeană vor fi obligaţi să comercializeze produse pe ambalajul cărora
Produsul Intern Brut al României estimat pentru primul semestru din 2012 a fost de 248,592 miliarde lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 0,8% faţă de aceeaşi perioadă
Un euro din patru produşi anul trecut în Italia provine din circuitul ilegal al economiei italiene – reiese din datele publicate de EURISPES, prestigiosul institut de studii politice, economice şi
Tot mai mulţi spanioli îşi scot banii din bănci şi pleacă din Spania de teamă că criza va continua să se agraveze, astfel că retragerile au atins în iulie nivelul
Finlanda doreşte mai multă transparenţă în deciziile UE privind salvarea zonei euro, a afirmat ministrul finlandez de externe, Erkki Tuomioja, informează AFP. „Sunt convins că se poate salva euro, dar






