Convenţii sociale încalcate fără jenă, proşti, leneşi şi hoţi daţi drept modele, frustrări imense ale ”proştilor” care muncesc şi apoi, ca rezultat, nu doar o multitudine de ”fiere” ci şi
Convenţii sociale încalcate fără jenă, proşti, leneşi şi hoţi daţi drept modele, frustrări imense ale ”proştilor” care muncesc şi apoi, ca rezultat, nu doar o multitudine de ”fiere” ci şi
Gata, am rezolvat-o şi pe asta! După ce i-am aşteptat vreo jumătate de veac şi mai bine, salvatorii noştri de peste gârla cea mare au poposit, în sfârşit, pe malurile
Am scris acest editorial pe 3 mai, în ziua în care sunt sărbătoriţi oamenii de presă din toată lumea. Sărbătoriţi… vorba vine. Noi, ziariştii, suntem singurii care ne băgăm în
Luna mai a început ca un mare vârtej pentru toată lumea, un vârtej de evenimente care mai de care mai interesante. Americanii l-au terminat pe Bin Laden, englezii au petrecut
Mâine este ziua noastră, a jurnaliştilor. A fost decisă în 1993, de ONU, drept Ziua Internaţională a Presei Libere.Destul de afectată de criză, presa românească există. Cum ar fi fost
O ieşire la iarbă verde, acum când parcă tot frigul iernii s-a cam dat dus, e soluţia ideală pentru a scăpa de apartamentele micuţe. Şi iarbă verde fără …grătar parcă
Ce ne mai place să comentăm una şi alta, să ne dăm noi cu părerea despre unul şi altul… Nu ştiu când au devenit românii specialişti în tot şi în
„Oficial, o ducem bine”, zicea acum câţiva ani un cântec auzit până la exasperare. Nu neapărat exasperare din pricina cântecului în sine, care era destul de bunicel, cât mai ales
Dacă faptul că ministrul Muncii, Ioan Botiş, şi-a dat ”demisia de onoare”, aşa cum a numit-o dumnealui, poate fi trecut la capitolul un lucru bun, dacă şi faptul că şi-a
E criză. Nu contează ce spun guvernanţii. Om fi ieşit din recesiune, dar criza persistă. Persistă în economie şi în sufletele noastre. Nu sunt bani şi parcă nu mai e






