Mare fericire, mare, noul guvern a depus jurământul, făcându-l fericit pe preşedintele Klaus Iohannis, care se bucura ca un copil că România n-a mai avut aşa un guvern format numai
Mare fericire, mare, noul guvern a depus jurământul, făcându-l fericit pe preşedintele Klaus Iohannis, care se bucura ca un copil că România n-a mai avut aşa un guvern format numai
De 26 de ani statul s-a obişnuit să îi mulgă la propriu pe micii comercianţi, dar şi să îi copleşească cu verificări şi amenzi, până când bieţii oamenii şi-au abandonat
O colegă îmi zice de vreo câţiva ani – de prin 2005, de la inundaţii, dacă-mi aduc bine aminte – că eu n-ar trebui să plec departe de casă nici
Degeaba am tot protestat noi, oamenii de rând, împotriva clasei politice, degeaba au curs râuri de cerneală împotriva ticăloşiei lor şi a legilor nedrepte create de ei, cei care până
În ultimele zile s-a lansat în spaţiul public o întreagă discuţie privind apelul făcut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii la consumatori să nu mai mănânce carne, după publicarea unui studiu
Singurul lucru care nu poate fi oprit prin nici un fel de mijloace este timpul ăsta, bată-l vina, numai că de cele mai multe ori, pentru noi, trece dar trece
A fost nevoie de 25 de ani ca procurorii să primească mână liberă pentru urmărirea penală a lui Ion Iliescu în dosarul mineriadelor şi asta spune totul despre nivelul la
Cică aşa ziceau romanii pe vremea lor prin limba aia care, deşi spun unii că noi suntem latini, nici pe departe nu se aseamănă cu limba română, moldovenească sau orice
Expresia îi vizează, evident, pe cei care de 25 de ani căpuşează ţara asta cocoţaţi în diverse funcţii, de care nu au habar nici măcar la nivelul portarului de la
„Apoi veseli, cu-a lor pradă, se pun hoţii zburători/Când pe mândre paravane de mătase diafană/Când pe crengi, când pe bazinuri”. „Tu, cu inima şi mintea poate eşti un paravan/După care