Circa 630.000 de cazuri de cancer, reprezentând aproximativ 40% din toate cazurile de cancer depistate în 2014 în Statele Unite, au fost asociate cu greutatea în exces, au anunţat recent
Circa 630.000 de cazuri de cancer, reprezentând aproximativ 40% din toate cazurile de cancer depistate în 2014 în Statele Unite, au fost asociate cu greutatea în exces, au anunţat recent
Numeroşi elevi francezi renunţă la folosirea toaletelor din stabilimentele şcolare din cauza unor probleme provocate de condiţiile precare de igienă, securitate şi acces, expunându-se astfel unor riscuri de sănătate, potrivit
Recent, prognoza meteo pentru oraşul de coastă Tampico, din Mexic, a fost de ploaie uşoară, dar localnicii s-au ales, în mod neaşteptat, şi cu peşte căzut din cer, relatează Live
Schimburile comerciale dintre Croaţia şi România au avut o creştere de 25% în primele 6 luni din 2017, după o uşoară scădere în 2016, a precizat, recent preşedintele Camerei Economice
Un focar de ciumă izbucnit în Madagascar a ucis 21 de persoane, alte peste 100 fiind infectate, a anunţat recent Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de DPA. Autorităţile din
Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au inaugurat recent un nou centru european de securitate la Helsinki, Finlanda, pentru contracararea ameninţărilor hibride, informează agenţia
Polonezii vor putea începând din 2018 să îşi folosească telefonul mobil în locul cărţii de identitate, a anunţat recent Anna Strezynska, ministrul pentru Afaceri Digitale din această ţară, citată de
Parlamentul regional al provinciei ruse Novosibirsk a adoptat recent în primă lectură o lege care interzice lătratul câinilor şi mieunatul pisicilor între orele la care de obicei oamenii se odihnesc,
După prima vară fără perceperea tarifelor de roaming se poate constata că europenii sunt la curent cu noile norme şi au început să îşi modifice comportamentul atunci când călătoresc în
Consiliul de Miniştri de la Sofia a aprobat, recent un Memorandum între Guvernele din Bulgaria şi România pentru o analiză aprofundată a opţiunilor privind construcţia unui nou pod peste Dunăre






