Costul catastrofelor naturale la nivel global a crescut de peste trei ori în ultimii 30 de ani, ajungând la 3.500 miliarde dolari, au estimat miercuri Banca Mondială şi guvernul nipon,
Costul catastrofelor naturale la nivel global a crescut de peste trei ori în ultimii 30 de ani, ajungând la 3.500 miliarde dolari, au estimat miercuri Banca Mondială şi guvernul nipon,
Nevoia de cultură se resimte tot mai mult în ultima vreme, în ciuda instabilităţii economice. Oamenii de pe întregul glob arată frecvent nevoia de dezvoltare profesională şi evoluţie în carieră.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, este percepută mai mult ca oricând drept vocea Europei, impunându-şi discursul de austeritate în faţa cererilor privind relansarea ţărilor din Sud şi a unei Franţe slăbite,
Uniunea Europeană doreşte să-şi continue politica de extindere, în pofida crizei ce afectează numeroase economii europene, dar toate statele candidate la aderare trebuie să facă progrese suplimentare înaintea intrării în
Sondajele confirmă că aspirantul republican, Mitt Romney, a obţinut în campania electorală răsturnarea de situaţie prognozată după victoria sa în dezbaterea prezidenţială, de săptămâna trecută de la Denver. Candidatul republican,
Economia europeană rămâne fragilă, veştile de pe fronturile creşterii şi pieţei muncii nu sunt bune, iar coeziunea socială este supusă unei probe dure, a declarat luni, la Bruxelles, preşedintele Comisiei
Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, la putere din 1999, a fost reales duminică pentru încă un mandat de şase ani care îi va permite să continue „revoluţia socialistă”, învingându-l pe Henrique
Un văl de mister înconjoară traseul urmat de celebra listă “Lagarde” care se pare că ar conţine 1.991 de greci cu depuneri în Elveţia. După o acoladă de 20 de
Prima dezbatare electorală televizată între preşedintele american în funcţie, democratul Barack Obama, şi rivalul său Mitt Romney, desfăşurată miercuri seară la Universitatea din Denver /statul Colorado/, l-a arătat pe candidatul
Marea Neagră ar putea să devină noul Golf Persic dacă se confirmă estimările experţilor referitoare la zăcămintele de petrol şi gaze naturale, scrie cotidianul bulgăresc 24 Ceasa. Potrivit unor date






