Procurorul general european Laura Codruţa Kovesi efectuează o vizită de două zile în Bulgaria, la invitaţia premierului bulgar, cu care a avut deja o discuţie de mai bine de o
Procurorul general european Laura Codruţa Kovesi efectuează o vizită de două zile în Bulgaria, la invitaţia premierului bulgar, cu care a avut deja o discuţie de mai bine de o
ISW (Institute for the Study of War) din SUA a publicat o hartă (FOTO DESCHIDERE ↑) a tuturor teritoriilor ocupate de Rusia în Ucraina până în data de 16 martie
Patru persoane au murit şi alte peste 100 au fost rănite, după ce un puternic cutremur cu magnitudinea de 7,4 a zguduit miercuri noaptea estul Japoniei, ducând la o avertizare
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat marţi, 15 martie 2022, că a convocat un summit extraordinar al liderilor ţărilor din Alianţa Nord-Atlantică pe data de 24 martie la
Analiza imaginilor realizate de satelitul Sentinel 2 arată trei grupuri de nave de război care se apropie de coastă, lângă Odessa. Acestea sunt ruseşti şi includ nave de debarcare. Imaginea
China a raportat mai multe cazuri locale simptomatice de COVID-19 până în prezent în acest an decât a înregistrat pe tot parcursul anului 2021, în contextul în care varianta extrem
Locuitorii din Zagreb au fost treziţi joi noapte de zgomotul unei explozii puternice, ulterior fiind descoperit un crater cu un diametru de câţiva metri şi resturi de aeronavă. Potrivit declaraţiilor
Ministerul rus al Energiei a declarat joi că specialiștii din Belarus au restabilit alimentarea cu energie electrică a centralei nucleare de la Cernobîl din Ucraina, anunță Sky News. Cernobîl a rămas fără
Parlamentul de la Budapesta a ales joi, pentru prima dată, o femeie la preşedinţia Ungariei, în persoana lui Katalin Novak, în vârstă de 44 de ani, pentru o perioadă de
„Wali” (FOTO ↑), un informatician franco-canadian, considerat cel mai bun lunetist din lume, a sosit în Ucraina, pentru a lupta contra forţelor ruse, anunţă presa internaţională, transmite Nexta. Între 2009






