Amical de lux joi seara la Wezep. În penultimul amical al cantonamentului din Olanda, Oţelul a întâlnit vicecampioana Turciei, Trabzonspor. Meciul a avut un ritm bun încă de la început,
Amical de lux joi seara la Wezep. În penultimul amical al cantonamentului din Olanda, Oţelul a întâlnit vicecampioana Turciei, Trabzonspor. Meciul a avut un ritm bun încă de la început,
Campioana României a spart gheaţa şi a obţinut marţi seara o victorie importantă pentru moral în amicalul cu Anderlecht Bruxelles, scor final 1-0, graţie reuşitei lui Punosevac. Mai important decât
Final de sezon şi în fotbalul juvenil. Campionatul Naţional de fotbal rezervat juniorilor C (copii născuţi după 1 ianuarie 1996) a programat marţi seară, la Buftea, finalele. După un parcurs
Preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a declarat, marţi, după antrenamentul cu public efectuat de Lucian Bute, că pugilistul român comandă în fiecare seară ce vrea de mâncare, însă
Reprezentanta României în Cupa Cupelor, HC Oţelul Galaţi s-a reunit, luni seara la sala Siderurgistul, cu ambiţii mari. Aşa cum v-am mai anunţat pe banca tehnică a fost adusă Alexandrina
Cu mai mult de o lună înainte de startul Europenelor, Naţionala feminină Under 16 se antrenează de zor. Galaţiul va fi reprezentat de jucătoarele Iulia Răileanu şi Irina Vasilache, ambele
Ieri după amiază, Oţelul Galaţi, campioana României, a disputat, la Tegelen, cel de-al treilea amical în compania echipei belgiene RSC Anderlecht Bruxelles. Nemulţumit de găurile din apărate arătate de echipa
Trupa lui Dorinel Munteanu a susţinut marţi după-amiază, la Telengen, cel de-al treilea amical din cel de-al doilea cantonament. Chiar dacă au avut pe Anderlecht Bruxelles, formaţie cu nume şi
Campioana României a susţinut duminică seara cel de-al doilea amical din Olanda. Adversara roş-alb-albaştrilor a fost Maccabi Tel Aviv, o echipă cu destule rezultate interesante pe plan european. După un
Timp de o săptămână, la Braşov şi-au dat întâlnire, în cadrul Ligii Naţionale, 77 de echipe de minibaschet (copii născuţi în 1999) băieţi. Oraşul de la Dunăre a fost reprezentat






