Vid de putere: DSP Galaţi cu director nou, dar care a contestat numirea Recomandat

Miercuri, 20 Mai 2020 15:44
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Începând de astăzi, miercuri, 20 mai 2020, potrivit unei decizii a Ministerului Sănătăţii, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi urma să fie dr. Sorina Honţaru, detaşată de la conducerea DSP Argeş. Actualului director al DSP Galati, dr. Liliana Moise, tot astăzi i se termina delegarea pe funcţia de director executiv al DSP Galaţi.

„A încetat promovarea temporară pe funcţia de director executiv a dr. Liliana Moise, iar doamna dr. Moise şi-a exprimat dorinţa ca această promovare să nu mai continue. Doamna dr. a rămas şef Serviciul Control în Sănătate Publică a DSP Galaţi. Aceast lucru nu are legătură cu numărul deceselor din cauza COVID-19 (n.r. - 79, până în prezent). Dr. Sorina Honţaru, care urma să preia funcţia de director executiv al DSP Galaţi, a contestat decizia Ministerului Sănătăţii şi nu s-a prezentat deocamdată la post“, a precizat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi.

Efectiv, în acest moment, până când se va lua o decizie privind contestaţia depusă la Ministerul Sănătăţii de fostul şef al DSP Argeş, detaşat la Galaţi, încă nu se ştie cine conduce interimar direcţia.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu