„Din păcate, rezultatul nu a fost cel dorit. Jocul a fost unul urât, înțeleg nemulţumirea suporterilor, dar nu în totalitate. Pentru că venim după o perioadă foarte grea. Am făcut
„Din păcate, rezultatul nu a fost cel dorit. Jocul a fost unul urât, înțeleg nemulţumirea suporterilor, dar nu în totalitate. Pentru că venim după o perioadă foarte grea. Am făcut
Oţelul a încheiat prima parte a sezonului în genunchi după trei înfrângeri consecutive în campionat, plus cea din Cupa României de la Miercurea Ciuc. Chiar şi în aceste condiţii, oţelarii,
“Mă gândesc, m-am gândit şi mai demult. Nu e uşor să te baţi cu morile de vânt, adică cu granzii SuperLigii, pentru că lumea uită foarte repede că în trei
Telenovela care l-a avut în rol principal pe Dorinel Munteanu din ultima perioadă s-a încheiat. Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a decis luni după-amiază să-l sancţioneze
Cu toţi ochii aţintiţi asupra ei în ultima perioadă din cauza rezultatelor bune înregistrate, Oţelul nu a mai rezistat şi a pierdut primul joc din acest sezon în cea de-a
U Cluj şi Oţelul s-au întâlnit vineri seara pe „Cluj Arena” în derbiul celei de-a 13-a etape din Superligă. Clujenii au avut lovitura de start şi au intrat mai bine
Oţelul are un parcurs foarte bun în acest sezon din Superligă şi, după 12 etape, ocupă locul 3 cu 19 puncte şi un meci mai puţin disputat, fiind singura echipă
„După un asemenea meci îmi găsesc foarte greu cuvintele. Mi-am felicitat echipa pentru joc, pentru atitudine, pentru agresivitate, pentru tot ce a făcut astăzi. Mai puţin am câştigat cele trei
Superliga programează în cadrul celei de-a 12-a etape, sâmbătă, de la ora 21.30 derbiul dintre SC Oţelul, locul 3 cu 18 puncte după 10 meciuri şi Universitatea Craiova, locul 2,
Cea de-a 11-a etapă a Superligii programează sâmbătă, 28 septembrie 2024, la ora 21.30, în Giuleşti, partida dintre Rapid Bucureşti şi SC Oţelul Galaţi. Se anunţă un duel de foc






