O nouă dronă aeriană care prezenta încărcătură explozivă a fost descoperită, vineri, 4 septembrie, în apropierea gurilor Dunării. Este a doua intervenţie de acest fel a Forţelor Navale Române în
O nouă dronă aeriană care prezenta încărcătură explozivă a fost descoperită, vineri, 4 septembrie, în apropierea gurilor Dunării. Este a doua intervenţie de acest fel a Forţelor Navale Române în
Un mesaj RO-Alert a fost transmis, în urmă cu câteva minute, populaţiei din nord-estul judeţului Tulcea, autorităţile avertizând asupra posibilităţii căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Potrivit mesajului transmis populaţiei,
Președintele Nicușor Dan a felicitat joi Armata Română și piloții celor două avioane de vânătoare F-16 pentru succesul misiunii de distrugere a dronei marine aflate în apropierea platformei Neptun Deep
În timp ce, în noaptea de 15 spre 16 august, pe telefoanele gălățenilor începea să apară mesajul RO-ALERT, iar autoritățile nu oferiseră încă explicații oficiale despre ceea ce se întâmpla
O dronă care a pătruns, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în spaţiul aerian al României, dinspre Republica Moldova, a fost doborâtă de un avion F-18 al Forţelor Aeriene şi
România a doborât duminică dimineaţă o nouă dronă care a pătruns în spaţiul aerian naţional, la doar câteva minute după emiterea unui mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului
Echipele terestre ale Ministerului Apărării Naționale aflate în teren au identificat zonele de impact rezultate în urma interceptării de vineri, 24 iulie, a unei drone de către o aeronavă F-16
Incidentul provocat de drona rusească prăbuşită asupra unui bloc de locuinţe din Galaţi a ajuns în atenţia celor mai importante foruri internaţionale. Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite s-a
Fără gaz şi fără lift, aproximativ 95% dintre locatari s-au întors deja în apartamente. În timp ce structura de rezistenţă a blocului a fost declarată sigură de către specialişti, traumele
Veşti bune pentru majoritatea locatarilor blocului de pe strada Brăilei, afectat în noaptea de 29 mai de prăbuşirea unei drone. Potrivit informaţiilor transmise de Instituţia Prefectului – Judeţul Galaţi, evaluările