Împrumutul care ar putea sprijini combinatul siderurgic Liberty Galaţi în a reporni producţia şi a depăşi situaţia critică în care se află a întâmpinat opoziţie din partea PNL. Drept pentru
Împrumutul care ar putea sprijini combinatul siderurgic Liberty Galaţi în a reporni producţia şi a depăşi situaţia critică în care se află a întâmpinat opoziţie din partea PNL. Drept pentru
Monitorul de Galaţi a reuşit să obţină informaţia aşteptată cu nerăbdare de miile de angajaţi din combinatul siderurgic Liberty Galaţi, adică data la care se preconizează că vor fi virate
Având în vedere situaţia critică în care se află siderurgia, atât la nivel naţional, dar şi internaţional, combinatul siderurgic de la Galaţi a reuşit să nu facă disponibilizări. Chiar dacă
Siderurgiştii de la Liberty Galaţi aşteaptă cu nerăbdare rezultatele negocierii Contractului Colectiv de Muncă (CCM) în condiţiile în care anul acesta mai mult s-a stat decât s-a muncit pe platforma
Combinatul siderurgic Liberty Galaţi se zbate să supravieţuiască, însă nu prea reuşeşte cu forţe proprii. De aceea a tot solicitat şi primit ajutoare de stat şi împrumuturi de la statul
Siderurgiştii gălăţeni sunt din ce în ce mai agitaţi şi îngrijoraţi pentru locurile lor de muncă cât timp văd că sunt amăgiţi lună de lună că furnalul va porni, dar
O nouă schemă de ajutor de stat pentru sprijinirea marilor emitenţi industriali de dioxid de carbon (CO2), care se confruntă cu presiuni financiare din cauza obligaţiilor de achiziţie a certificatelor
Combinatul siderurgic Liberty Galaţi, în loc să pornească furnalul, ”porneşte” alte şi alte împrumuturi şi solicitări de ajutoare de la statul român. Cu promisiunea că va porni furnalul şi astfel
După ce singurul furnal funcţional din combinatul siderurgic gălăţean a fost mai mult oprit decât pornit în ultimul an de zile, LIBERTY Galaţi anunţă că va reporni furnalul pentru că
Fundaţia GFG şi LIBERTY Galaţi lansează a treia ediţie a programului de învăţământ dual bazat pe materiile STEM cu o nouă clasă de 24 de elevi care se pot înscrie






