Preacucernicilor şi preacuvioşilor slujitori ai sfintelor altare, cinului monahal, şi tuturor binecredincioşilor creştini, fraţi şi surori în Domnul din Arhiepiscopia noastră, har, pace sfântă şi bucurie luminoasă pascală, iar de
Preacucernicilor şi preacuvioşilor slujitori ai sfintelor altare, cinului monahal, şi tuturor binecredincioşilor creştini, fraţi şi surori în Domnul din Arhiepiscopia noastră, har, pace sfântă şi bucurie luminoasă pascală, iar de
Malpraxisul are o definiţie legală cuprinsă în legea nr. 95/2006 privind reforma în sectorul sanitar: „Malpraxis este eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra
Specialiştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi sfătuiesc gălăţenii care s-au apucat deja de curăţenie să nu uite de măsurile de prevenire a incendiilor. Deoarece, în primul trimestru
La fiecare punct de eliberare a abonamentelor de călătorie cu mijloacele de transport în comun aparţinând SC Transurb SA, în aceste zile, pot fi văzute cozi consistente formate în special
(Faleza Inferioara a Dunarii) 09.00 – 18.00 – Targ creatii meşteri populari din toate regiunile tarii: prelucrare lemn, ceramica (traditionala, decorativa, medievala, Horezu si Cucuteni), masti, icoane si podoabe, olarit,
Incepand cu data de 01.04.2017, Transurb SA Galati va elibera urmatoarele tipuri de abonamente pentru categoriile de persoane care beneficiaza de gratuitati si reduceri la transportul public local din municipiul
În şedinţa de Consiliu Local ce va avea loc pe data de 28 martie, consilierii locali urmează să voteze noile tarife pentru serviciul de transport public local de persoane realizat
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală facilitează îndeplinirea atribuţiilor legale ale autorităţilor publice centrale şi locale şi ale instituţiilor publice, asigurând, prin intermediul sistemului informatic securizat PatrimVen, administrat de ANAF, acces
În cazul producerii unui accident rutier care se soldează cu vătămarea corporală a victimei sau cu decesul acesteia, partea vătămată, respectiv rudele acesteia (în cazul decesului) se pot constitui parte
Ce este certificatul energetic? Certificatul energetic este un document cu caracter informativ care ofera date cu privire la consumurile de energie ale unei cladiri. Consumurile de energie cuprinse in certificatul

