Tratament experimental împotriva cancerului, bazat pe bacterii din interiorul tumorilor

O echipă de cercetători de la Universitatea din Chicago (UIC), din Statele Unite, testează o nouă abordare în tratamentul cancerului, bazată pe bacteriile care trăiesc în mod natural în interiorul tumorilor. Terapia experimentală a obţinut rezultate încurajatoare în studiile preclinice asupra cancerului de prostată, în special atunci când a fost combinată cu radioterapia, relatează Science Daily, citată de Agerpres.

Tratamentul utilizează un fragment dintr-o proteină bacteriană numită aurB, care acţionează asupra mitocondriilor, structurile responsabile de producerea energiei în celule. Potrivit rezultatelor publicate în revista ştiinţifică Signal Transduction and Targeted Therapy, aurB blochează producţia de energie din celulele canceroase, împiedicând astfel dezvoltarea tumorilor.

Autorul principal al studiului, Tohru Yamada, profesor asociat în cadrul departamentelor de chirurgie şi inginerie biomedicală ale UIC, explică faptul că mitocondriile reprezintă o ţintă importantă în lupta împotriva cancerului, deoarece celulele tumorale au nevoie de cantităţi mari de energie pentru a se dezvolta şi multiplica rapid.

Cercetătorii ştiau deja că tumorile adăpostesc colonii de bacterii, iar în ultimii ani au început să investigheze dacă acestea pot furniza compuşi care să fie transformaţi în tratamente împotriva cancerului. Echipa condusă de Yamada dezvoltase anterior un alt medicament peptidic bazat pe o proteină bacteriană, însă eficienţa acestuia depindea de funcţionarea genei p53, frecvent afectată de mutaţii la pacienţii cu cancer.

Pentru a evita această limitare, cercetătorii au căutat o proteină care să acţioneze independent de p53 şi au identificat auracianina, o proteină prezentă într-o specie bacteriană descoperită în probe tumorale prelevate de la paciente cu cancer de sân. Pe baza acesteia au dezvoltat peptidul aurB.

Experimentele de laborator au arătat că aurB pătrunde în mitocondriile celulelor canceroase şi se leagă de ATP-sintază, o proteină esenţială pentru producerea ATP, principala sursă de energie a celulelor. Cercetătorii au testat terapia pe linii celulare fără activitate funcţională a genei p53 şi pe modele de şoareci cu cancer de prostată rezistent la tratamentul hormonal.

Rezultatele au arătat că asocierea dintre aurB şi radioterapie a redus semnificativ dezvoltarea tumorilor, fără apariţia unor efecte toxice importante. Potrivit cercetătorilor, tumorile s-au micşorat considerabil în urma tratamentului combinat.

Universitatea din Chicago a obţinut deja un brevet pentru aurB şi analizează posibilitatea demarării studiilor clinice pe oameni. Cercetătorii consideră că această proteină ar putea reprezenta doar primul pas într-o direcţie nouă de dezvoltare a terapiilor oncologice, existând numeroase alte proteine bacteriene care ar putea deveni, în viitor, baza unor tratamente împotriva cancerului. (sursa stiripesurse.ro)

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp