
O femeie în vârstă de 83 de ani, din localitatea Chiraftei, judeţul Galaţi, a fost rănită miercuri, 2 septembrie, după ce a fost acroşată de un tren în zona localităţii.
Poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Târgu Bujor au fost sesizaţi prin apel la 112 cu privire la producerea incidentului şi s-au deplasat de urgenţă la faţa locului.
Din primele verificări efectuate de poliţişti a rezultat că trenul, care circula dinspre Chiraftei către Galaţi, ar fi surprins femeia în zona localităţii.
În urma impactului, femeia a fost rănită. Aceasta a fost preluată de un echipaj de ambulanţă şi transportată la spital, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Poliţiştii l-au testat pe mecanicul locomotivei cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În acest caz, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs accidentul.
