
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au indisponibilizat un autovehicul în valoare de aproximativ 160.000 de lei, căutat de autorităţile din Belgia pentru confiscare.
Incidentul a avut loc în dimineaţa zilei de 7 iunie, în jurul orei 09:00, când la controlul de frontieră s-a prezentat un bărbat în vârstă de 38 de ani, aflat la volanul unui autovehicul fabricat în anul 2023 şi înmatriculat în Belgia.
În urma unor suspiciuni privind situaţia juridică a vehiculului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare. Astfel, s-a constatat că autovehiculul figura în bazele de date internaţionale ca bun căutat pentru confiscare, semnalarea fiind introdusă de autorităţile belgiene.
Autoturismul, evaluat la peste 30.000 de euro, a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor.
În cauză, poliţiştii de frontieră au deschis un dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.